Primăria municipiului Galaţi anunţă că se pot achita impozitele şi taxele locale pentru anul 2022 prin utilizarea platformei electronice www.ghiseul.ro şi la staţiile SelfPay, iar începând de luni, 10 ianuarie 2022, şi la ghişeele Direcţiei Generale Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale.
"Subliniem că, în contextul pandemiei, accesul în interior, la ghişee, este permis numai în baza certificatului COVID sau a unui test, potrivit legislaţiei în vigoare. Mai mult, în interior se va permite accesul doar unui număr limitat de persoane", precizează municipalitatea.
Pentru plata pe platforma ghiseul.ro, ID-ul şi parola se pot obţine astfel:
- accesând direct platforma electronică de plată a impozitelor, taxelor şi a altor venituri locale, www.ghiseul.ro.
- trimiţând la adresa de e-mail
Gălăţenii care achită integral impozitele cuvenite bugetului local până la data de 31 martie 2022 beneficiază de o reducere de 10%.
Activitatea de relaţii cu publicul a Direcţiei Generale Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale se va desfăşura în patru centre din municipiul Galaţi, astfel:
Centrul din Str. Domnească, nr.13, bloc L, parter Luni, marţi, joi, vineri: 8,30-16,30
Miercuri: 8,30-18,30
Centrul din str. H. Coandă, bl. J5, parter Luni, marţi, miercuri, joi: 8,30-15,30
Vineri: 8,30-12,30
Centrul din str. Brăilei, nr.232, bl. E4, parter Luni, marţi, miercuri, joi: 8,30-15,30
Vineri: 8,30-12,30
Centrul din str. Basarabiei nr.55, bl. A16, parter Luni, marţi, miercuri, joi: 8,30-15,30
Vineri: 8,30-12,30