În vederea depistării infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, urmare a modificării legislaţiei, medicii de familie pot desfăşura activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazofaringiană, în cadrul cabinetelor medicale sau în cadrul centrelor de permanenţă.
Activitatea de testare este asigurată şi prin intermediul celor 10 centre de permanenţă înfiinţate în judeţul Galaţi. Dintre acestea, 7 sunt în mediul rural (Bălăbăneşti, Băleni, Cavadineşti, Corod, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Vlădeşti) şi 3 în mediul urban (oraş Bereşti, municipiul Galaţi - str. Drumul Viilor, nr. 14 şi municipiul Galaţi - str. Ovidiu, nr. 10-12). La nivelul acestora, asistenţa medicală primară în regim de gardă este asigurată zilnic, de luni până vineri, între orele 15.00-18.00, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, garda începe de la ora 08.00 şi durează 24 de ore.
Toţi medicii care îşi desfăşoară activitatea in cadrul centrelor de permanenţa au încheiate contracte pentru testare. Situaţia medicilor de familie ce au încheiat contracte de testare cu teste rapide antigen din proba nazofaringiană poate fi consultată pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi la secţiunea dedicată, sau la link-ul http://cas.cnas.ro/casgl/page/testare-covid-19.html.
Pot beneficia de aceste servicii persoanele care prezinta simptomatologie specifică, înscrise pe lista proprie a medicului de familie, precum şi persoanele care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore între două testări succesive.
„Posibilitatea testării de către medicul de familie este cu atât mai importantă cu cât această procedură poate fi efectuată şi în cele 10 centre de permanenţă. Practic, testarea se poate face gratuit, chiar şi în zilele de sâmbătă şi duminică. În ceea ce priveşte testarea din cabinetele de medicină de familie, recomandăm pacienţilor să se prezinte la aceste unităţi doar în baza unei programări. Desigur că ne-am dorit un procentaj de 100% în ceea ce priveşte medicii de familie ce au încheiat contractele de testare, însă acest lucru nu a fost posibil, în cele mai multe cazuri, din motive obiective. Totodată, implicarea medicilor de familie a avut ca efect şi scăderea presiunii existente pe Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dispeceratul având acces la baza de date”, a declarat directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi, George Toderaşc.
În prezent, Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi are încheiate 223 de contracte de asistenţă medicală primară, dintre care 100 de medici de familie au solicitat şi încheiat contractele de testare a pacienţilor.