25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, doi bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit folosind dispozitive electrice. O  patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, aflată în misiune pe fluviul Dunărea cu şalupa tip ONIX, a depistat pe direcţia Mm 77, 100 de metri de malul stâng al fluviului Dunărea, doi bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit, dintr-o barcă cu motor, cu ajutorul a doua plase tip setcă cu lungime de 60 de metri, deţinând autorizaţie de pescuit în acest sens. În urma verificărilor specifice efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţenii români Marian S. şi Daniel M., în vârstă de 45 şi respectiv 38 de ani, domiciliaţi în municipiul Galaţi. Deoarece poliţiştii de frontieră deţineau informaţii precum că metoda folosită pentru a pescui este ilegală, echipajul a trecut la cercetarea malului descoperind la aproximativ 10 de metri de mal, într-un tufiş, un dispozitiv electric de pescuit format dintr-o baterie auto şi un amplificator electric. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivul de pescuit, barca din fibră de sticlă în valoare de 2.000 lei şi plasele în valoare de 6.000 lei şi au întocmit lucrare penală celor doi bărbaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare.

Articole înrudite