Copiii din comuna Pechea, judeţul Galaţi au acum acces la o bibliotecă modernă şi la resurse digitale pentru învăţare, ca urmare a proiectului „Bibliotecă şi educaţie digitală pentru copiii din Pechea” derulat de Fundaţia Inimă de Copil, cu sprijinul Fundaţiei Orange.
Parteneriatul cu Fundaţia Orange a asigurat o finanţare de 35.000 de lei, prin programul Susţine un ONG, program anual ce încurajează participarea activă a angajaţilor companiei în proiecte sociale. În total, valoarea finală a proiectului a depăşit 86.000 de lei.
Suma a fost investită pentru refacerea spaţiului dedicat Centrului de Consiliere şi Sprijin al Fundaţiei Inimă de Copil din comuna Pechea, judeţul Galaţişi pentru achiziţionarea de echipamente pentru orele de curs. Prin accesul la educaţie cu instrumente digitale şi tradiţionale, copiii din localitate, care provin din medii defavorizate, au astfel şansa la oportunităţi egale de învăţare. Spaţiul în care se desfăşoară activităţile este pus la dispoziţia Centrului de Primăria şi Consiliul local din Pechea, însă până acum nu s-au găsit şi fondurile necesare pentru modernizarea lui.
Accesul la educaţie, prin resurse tradiţionale sau digitale, fără bariere de spaţiu şi context social, este în continuare o provocare, mai ales în mediul rural. Ultimul recensământ, din 2022, arată că 40% din populaţia Romaniei rămâne cu studii care se opresc cel mult la absolvirea şcolii generale. În acest context, este cu atât mai importantă transformarea şi dotarea centrului social şi de tip after school al fundaţiei din comuna Pechea, cu facilităţi, tehnologie şi instrumentedigitale. Astfel, Centrul reprezintă acum un mediu cald şi prietenos, în care copiii din medii defavorizate au acces la programe de educaţie modernă. Acesta este un prim pas de care întreaga comunitate va beneficia. 25 de copii beneficiază zilnic de ore de curs şi alte peste 100 de persoane au beneficii indirecte din acest proiect: membri ai familiilor copiilor şi alţi oameni din comunitatea locală. Lucrările de modernizare au vizat în special refacerea sistemului de încălzire al Centrului, prin montarea unei centrale termice. În plus, au fost făcute renovări la sălile de curs, a fost amenajat un spaţiu luminos, confortabil şi îmbietor dedicat lecturii, au fost achiziţionate cărţi, dicţionare, manuale şi seturi de ochelari pentru realitate virtuală. Copiii au de acum ocazia să depăşească bariere, să călătorească în oraşe şi colţuri diferite ale lumii prin realitate virtuală, să descopere corpul uman sau muzee ale lumii.
Anna Burtea, director executiv Fundaţia Inimă de Copil: „Centrul nostru a devenit o oază de bine şi oportunităţi de dezvoltare personală pentru copiii din comunitate! Refăcut, renovat, cu cărţi şi oportunităţi digitale care încurajează şi starnesc curiozitatea copiilor, cu personal dedicat dezvoltării lor, susţine pe deplin dorinţa copiilor de a învăţa. Suntem foarte recunoscători Fundaţiei Orange şi tuturor voluntarilor, părinţilor, copiilor din comunitate care au participat împreună, în diverse moduri, la succesul proiectului. Şi drumul abia începe... Descoperirea a tot ce poate oferi învăţarea prin realitate virtuală şi un colţ de lectură continuă”.
Oana Bătuşariu, Head of Supply Chain, Orange România: „Acest proiect pilot este un model de bună practică în raport cu oportunităţile de învăţare ale copiilor din mediul rural – prin facilitarea accesului la informaţii ce le pot deschide orizontul în multe domenii – multiculturalitate, incluziune şi toleranţă. Folosind centrul social din Pechea ca punct de întâlnire în comunitatea locală, între mijloacele de educaţie tradiţională şidigitală, încurajăm copiii şi familiile lor să viseze la mai mult pentru viitorul lor şi săexploreze posibilităţile pe care acest proiectle deschide”.
Proiectul „Bibliotecă şi educaţie digitală pentru copiii din Pechea” s-a derulat pe o perioadă de 8 luni, din luna mai până la finalul anului 2022, informează Fundaţia Inimă de Copil.