Pe 20 martie, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 25 de ani, care conducea autoturismul marca Audi, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră acesta a prezentat certificatul de înmatriculare şi talonul care atesta inspecţia tehnică periodică emise în Bulgaria. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că talonul care atesta inspecţia tehnică periodică este fals. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.