25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Atac sângeros la Umbrăreşti
Atac sângeros la Umbrăreşti
Scene de film de groază la Umbrăreşti, în mijlocul şoselei. Acolo au fost prinse şi atacate mai multe persoane de o altă grupare, toţi protagoniştii fiind implicaţi în traficul cu fier vechi furat din halda de zgură a combinatului. O maşină în care se aflau trei bărbaţi a fost oprită pe şosea, înconjurată de alte patru-cinci maşini iar zeci de persoane au sărit cu săbii, topoare şi un pistol asupra pasagerilor. Unul dintre aceştia a fost omorât după ce a fost bătut, tăiat cu sabia şi împuşcat iar ceilalţi doi au ajuns la spitalul din Tecuci.
Totul ar fi început vinerea trecută, când victimele, dintre care doi fraţi din Buceşti şi Lieşti, au fost prevenite telefonic de faptul că vor fi atacate de persoane cu care aveau un conflict mai vechi legat de afacerile ilegale cu fier vechi. Au fost opriţi, în noaptea de luni spre marţi, în trafic, de mai multe maşini şi apoi au fost luaţi la bătaie. Un bărbat de 34 de ani a murit în urma atacului iar fratele său şi şoferul maşinii au ajuns la spital.
„Noi ne întorceam când am văzut maşinile că ne-au blocat şoseaua. Erau vreo 70. Cu toţii aveau săbii, topoare iar unul şi un pistol. L-au bătut de l-au nenorocit şi l-au şi împuşcat. Şi pe noi au sărit. Nu vedeţi în ce hal sunt? Sunt plin de tăieturi şi vânătăi. Eu îi ştiu pe ăştia care au comandat atacul. Şi-au pus coteii pe noi. Eu am făcut şi închisoare din cauza unuia dintre ei, tot de la fier vechi, că eu luam cu roaba şi el cu camioanele”, spune Adrian Săndică, fratele lui Marian Săndică, bărbatul omorât. În aceeaşi maşină cu cei doi fraţi se afla şi Cristian Debu, şoferul maşinii atacate.
„Eu nu ştiu cu cine şi de la ce s-au luat. Chiar nu ştiu. Eu conduceam maşina când ne-au oprit şi s-au pus pe noi, să ne omoare, nu alta”, spunea şi Cristian Debu.
Cei doi răniţi au ajuns la Spitalul Municipal din Tecuci.
„Au fost în stare de şoc. Au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale. Au multiple traumatisme prin tăiere şi lovire”, a precizat dr. Dragoş Teodoru.
La Umbrăreşti pe şosea se mai văd urmele măcelului. Dâre de sânge se întind pe mai mulţi metri. Sătenii au auzit, speriaţi, împuşcăturile şi au văzut maşinile implicate oprite în drum. Una dintre victime, probabil cea care a murit, a căzut lângă poarta unei locuinţe.
La Buceşti rudele bărbatului împuşcat cred că de fapt totul e legat de afacerile ilegale cu fier vechi. Tot ele susţin că s-au tras nenumărate gloanţe şi că probabil rudele lor au supărat pe careva influent.
„Au vrut să îi termine. S-au pus recompense pe capetele lor. Eu aşa zic”, spunea  Ghiţă Săndică. Zece persoane erau deja audiate în acest caz şi patru maşini sunt expertizate. Bărbatul decedat nu a murit din cauza glonţului ci a loviturilor date cu un corp contondent după ceafă.
„În cauză se continuă cercetările şi se audiază grupul de suspecţi. S-a începutut urmărirea penală in rem pentru omor calificat”, a precizat Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.


Articole înrudite