25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Judeţul Galaţi „adăposteşte” pe listele electorale permanente nu mai puţin de 20.000 de cetăţeni cu buletine expirate, decedaţi, a căror cetăţenie a expirat ori plecaţi, de ani buni, în străinătate. Datele primite de către Prefectura Galaţi din cele 65 de unităţi-administrativ teritoriale au plecat, sâmbătă seara, târziu, la Bucureşti, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea. Sâmbătă după-amiază, când Instituţia Prefectului judeţului Galaţi lucra încă la centralizarea datelor, fuseseră identificate aproximativ 200 de persoane decedate şi alte 19.000 cu buletine expirate, care încă mai figurau pe listele electorale permanente din judeţul Galaţi.
„Primarii ne comunică inadvertenţele, iar noi le transmitem mai departe, la Bucureşti. S-a creat o confuzie: noi nu modificăm listele electorale permanente, nu intervenim în ele, ci doar semnalăm inadvertenţele. Dimineaţă sosiseră datele din aproape toate unităţile administrativ-teritoriale, cu excepţia comunelor Griviţa, Smulţi şi Tuluceşti. Vor veni şi din cele trei localităţi. Nu îmi fac griji. Le-am explicat primarilor că aceasta reprezintă o responsabilitate”, ne-a declarat, sâmbătă, prefectul judeţului Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu.

Primăria Galaţi şi-a numărat votanţii: 17 morţi pe listele de vot

În urma analizei făcute pe baza prevederilor memorandumului trimis de Guvern în teritoriu, către prefecturi, inclusiv către Prefectura Galaţi, reprezentanţii Primăriei, prin serviciul de specialitate, au luat la periat listele electorale permanente care au fost folosite la referendumul desfăşurat pe 29 iulie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Memorandumul transmis de Guvernul Ponta prevedea ca autorităţile locale, şi aici ne referim la primării, să identifice dacă pe listele electorale permante există persoane care pot fi încadrate într-un număr de 9 categorii (situaţii). Datele cerute de Guvernul Ponta fac obiectul unei situaţii transmise de Primăria Galaţi către Prefectura Galaţi, situaţie care trebuie să poate trei semnături, şi anume a primarului Marius Stan, a secretarului general al Primăriei, Grigore Matei, şi a şefului Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, Florin Tofan. Situaţia transmisă de Primăria Galaţi către Prefectura Galaţi nu înseamnă faptul că au fost operate modificări în listele electorale permanente pe baza cărora s-a votat la referendumul de pe 19 iulie.
Surse de la nivelul Primăriei ne-au declarat că în urma analizei nu a fost constatată existenţa pe liiste a vreunei persoane care avea interzis dreptul de a vota în baza unei sentinţe judecătoreşti. Potrivit informaţiilor noastre, în urma analizei făcute pentru ultimii 18 ani, s-a constatat existenţa pe listele electorale permanente a unui număr de 17 persoane decedate precum şi a circa 9.000 de persoane care aveau cartea de identitate cu valabilitatea expirată, dar acest lucru nu înseamnă că aceştia nu ar avea drept de vot potrivit legii. Datele au fost transmise de către reprezentanţii Primăriei către Prefectura Galaţi.

Articole înrudite