Joi seara, Teatrul Muzical ”Nae Leonard” a fost cuprins de mirajul muzicii irlandeze datorită spectacolului organizat de Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Galaţi. Sala teatrului a fost neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de spectatori de toate vârstele, formându-se rând cu cel puţin 45 de minute înaintea începerii spectacolului. Într-o sală umplută până la refuz, spectacolul a fost pe măsură, muzică şi dansuri populare care au atins perfecţiunea pe scena teatrului ”Nae Leonard”. Publicul a fost vrăjit încă de la primii paşi de dans realizaţi de trupa „Tir na nog”, a căror sincronizare a lăsat fără glas audienţa. De la primele acorduri de vioară şi chitară, sala a aplaudat şi a ţinut ritmul unei sărbători care a durat peste două ore şi jumătate, unde au cântat trupele Blackbeers, Shannon Band dar şi cimpoierii de la Bordo Sarkany care au ridicat sala în picioare. „Ne bucurăm că a venit la fel de multă lume ca şi anul trecut. Un spectacol care doresc să îl organizez atâta timp cât voi fi director la Direcţia de Cultură. Un spectacol care nu a putut fi făcut fără ajutorul primăriei, prin persoana lui Nicuşor Ciumacenco, pentru că artiştii au fost plătiţi”, a declarat Cătălin Negoiţă.
Pentru teatrul ”Nae Leonard” a fost ca o zi a porţilor deschise, ”Mă bucur enorm că a venit atât de multă lume şi îmi pare rău că această sală nu este mai mare. Este o zi a porţilor deschise, prin care dorim să atragem publicul către artă şi cultură. Vom mai organiza asemenea evenimente pentru că atrag publicului, iar noi vrem să îi mulţumim”, a spus directorul Teatrului ”Nae Leonard, Teodor Niţă.