În anul 2021, iniţiativele ITM Galaţi în domeniul relaţiilor de muncă au vizat combaterea fenomenului de muncă nedeclarată.
Activitatea desfăşurată în domeniul Relaţii de Muncă în anul 2021 s-a concretizat prin acţiuni de control în limitele de competenţă stabilite de Legea nr. 108/1999 republicată şi HG nr. 1377/2000.
Rezultatele acţiunilor de control desfăşurate sunt:
Nr. de controale efectuate - 1.733
Nr. de măsuri dispuse - 2.412
Nr. angajatori depistaţi, care folosesc munca nedeclarată - 56
Nr. persoane depistate - 87, din care
- fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii - 57
- fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii - 13
- prestau activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial - 3
- prestau activitate în perioada în care aveau contractul individual de muncă suspendat - 14
Nr. sancţiuni aplicate- 371
Valoarea sancţiunilor aplicate - 1.550.100 lei, din care pentru muncă nedeclarată - 1.460.000 lei (94% din val. amenzilor aplicate).
"Controalele efectuate au avut ca scop atât identificarea cazurilor de muncă nedeclarată cât şi verificări privind: încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial; respectarea prevederilor legale privind suspendarea contractelor individuale de muncă; încadrarea în muncă, în România, a cetăţenilor străini; întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor; evidenţa timpului de muncă.
Inspectorii de muncă au aplicat măsuri sancţionatorii pentru folosirea ilegală a forţei de muncă, dar au aplicat şi măsuri menite să creeze un cadru economic, social şi juridic care să încurajeze respectarea legalităţii, să facă mai convenabilă pentru subiecţii raporturilor de muncă respectarea legii decât sustragerea de la prevederile ei.
La sediul inspectoratului au fost organizate acţiuni de informare la care au participat reprezentanţi ai angajatorilor de pe raza judeţului, din diverse domenii de activitate. Tematica acţiunilor a fost diversă, cuprinzând majoritatea prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă, respectiv: modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr. 62/2011 reglementate prin art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, registrul general de evidenţă al salariaţilor şi transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, Legea nr. 53/2003 republicată, Legea nr. 52/2011 modificată şi completată, HG nr. 905/2017, Legea nr.16/2017, Legea nr.156/2000, OG nr.25/2014 ş.a.
La sfârşitul anului 2021 erau active 633 contracte colective de muncă încheiate la nivelul unităţilor din judeţul Galaţi, faţă de 603 contracte colective de muncă active la sfârşitul anului 2020.
La nivelul judeţului Galaţi, la sfârşitul perioadei de referinţă, funcţionau aproximativ 862 unităţi cu peste 21 de salariaţi, din sectorul bugetar, cu capital mixt şi privat. La sfârşitul anului 2021, 73,30% din numărul unităţilor cu peste 21 de salariaţi aveau încheiate contracte colective de muncă.
La sfârşitul anului 2021 au fost certificate 2 adeverinţe de finalizare a stagiului de către absolvenţi de instituţii de învăţământ superior şi au fost înregistrate 17 de contracte de ucenicie.
În contextul obligaţiilor care îi revin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi şi-a îndeplinit cu perseverenţă misiunea de a controla aplicarea corectă şi unitară a actelor normative care reglementează relaţiile de muncă", potrivit unui comunicat al ITM Galaţi.