Pompierii gălăţeni şi paramedicii SMURD au avut o mulţime de apeluri, care de care mai grave şi mai bizare în zilele de Crăciun. Din Ajun au început să curgă cazurile: un Mercedes care a luat foc după ce a căzut într-un şanţ, un câine blocat într-un cavou la cimitirul Sf. Lazăr, accident de circulaţie cu trei victime în zona Hanu Conachi. Au urmat apoi, în prima zi de Crăciun, o explozie într-un apartament din Tecuci (fără victime, cauzată de maşina de gătit defectă), un incendiu de la o lumânare ornamentală în Galaţi, pe str. Regiment 11 Siret, iar pe 26 decembrie a urmat un alt incendiu, în care a luat foc casa unui gospodar din Priponeşti (cauza fiind un scurt-circuit), un alt incendiu la subsolul unui bloc pe 27 decembrie, dar şi alte evenimente, inclusiv trei alarme false.
Evident că în aceste zile nu au lipsit solicitările medicale, din care şapte erau legate nu doar de afecţiuni cronice decompensate, ci şi de băut în plus. „Au fost 51 de solicitări numai pe SMURD în zilele de Crăciun iar la acestea se adaugă şi apeluri pentru incendii sau salvări”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă de la ISU Galaţi.