Marţi seara, în jurul orei 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Folteşti a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost acidentaţi, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor, au stabilit că autoturimul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipul Galaţi către oraşul Tg. Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Folteşti a lovit frontal doi copii, de 8 şi 9 ani, care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
La scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, în persoana unui tânăr de 23 ani, din oraşul Tg. Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de poliţişti conducând fără permis pe raza localităţii Fârţăneşti la sfârşitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.
Poliţiştii continuă activităţile de căutare a conducătorului auto care se sustrage cercetărilor.