24 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Iura Dobrev, patronul salonului de masaj Red Velvet din Brăila,  acuzat de trafic de persoane, minori şi de spălare de bani, aflat în arestul IPJ Galaţi de pe 25 iunie, a murit joi dimineaţa la Spitalul de Urgenţă. Mai întâi, bărbatului în vârstă de 53 de ani, care ar fi fost diabetic, i s-a făcut rău pe când se afla în arestul poliţiei gălăţene. „Persoanei în cauză i s-a făcut rău în jurul orei două dimineaţa. Imediat a fost chemată o ambulanţă şi bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. A fost transferat la Reanimare, dar în jurul orei 10 dimineaţa bărbatul a decedat. Urmează ca autopsia să stabilească exact care a fost cauza morţii. Reamintim că în iunie procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Galaţi, au stopat activitatea infracţională care se derula în salonul de masaj erotic “Red Velvet” din municipiul Brăila. Acolo avea sediul un grup infracţional organizat specializat în traficul de persoane, traficul de minori şi spălare de bani, care acţiona încă din anul 2011 sub firma unui salon de aşa-zis masaj erotic care funcţiona “sub cupola” mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată având ca obiect de activitate declarat “activităţi de întreţinere corporală”. Firmele erau deţinute atât scriptic, cât şi faptic, de inculpaţii Dobrev Iura şi Dobrilă Mihaiela, liderii grupării infracţionale faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au traficat zeci de tinere, multe dintre ele fiind minore.


Articole înrudite