Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi primarul comunei Vânători, Costel Manolachi, au semnat astăzi, joi, 12 mai 2022, un acord de asociere între cele două localităţi privind achiziţia de mijloace de transport nepoluante în cadrul PNRR. Este vorba despre 20 de autobuze electrice şi a unui microbuz nepoluant.
„Este încă o iniţiativă ce se înscrie în linia acţiunilor pe care le avem pentru un transport modern şi prietenos cu mediul, oferind gălăţenilor condiţii civilizate de călătorie. În ultimii ani flota Transurb s-a schimbat foarte mult şi vorbim de peste 100 de noi mijloace de transport achiziţionate, dar trebuie să continuăm acest parcurs, inclusiv în colaborare cu localităţi din apropierea oraşului nostru”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Proiectul privind achiziţia noilor mijloace de transport este în valoare de peste 65 de milioane de lei şi urmează să fie depus săptămâna viitoare în cadrul PNRR.
Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "21 de autobuze electrice pentru comuna Vânători, prin PNRR, în parteneriat cu Primăria Galaţi".