24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De ieri şi până joia viitoare Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi ca şi restul inspectoratelor din ţară marchează Săptămâna Protecţiei Civile. Se împlinesc 80 de ani de la atestarea documentară a apariţiei acestei arme. Istoria Protecţiei Civile e mult mai bogată în evenimente decât în ani de existenţă.
„Apărută ca o necesitate în asigurarea protecţiei forţelor combatante, îndeosebi după prima conflagraţie mondială, când au fost folosite pentru prima dată gazele toxice de luptă, Protecţia Civilă, numită şi Arma Vieţii, având ca deviză motto-ul «Cu viaţa mea apăr viaţa», din România, şi-a extins domeniul de activitate, mai ales după cel de-al doilea război mondial. Atunci modernizarea armelor a cuprins în sfera lor de activitate atât muniţia nucleară cât şi cea biologică, cu efecte distructive nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei. De-a lungul timpului, pe fondul creşterii riscurilor nonmilitare, accelerării tendinţelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităţilor economice şi producerii de dezastre, Protecţia Civilă a devenit un instrument umanitar folosit de către stat în momentul când acesta trebuia să răspundă unei situaţii de urgenţă, fie ea naturală, tehnologică sau conflictuală. Pe data de 27 februarie, la sediul ISU Galaţi de pe strada Eroilor, va avea loc o zi a porţilor deschise şi o expoziţie de tehnică de luptă. Pe data de 28 februiarie va avea loc un simpozion dedicat Zilei Protecţiei Civile”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, cpt. Eugen Chiriţă.

Articole înrudite