Ziua Mondială de Prevenire a Diabetului a strâns mai mulţi gălăţeni la acţiunea de testare gratuită decât se aşteptau autorităţile. Aşa că 363 de gălăţeni, de două ori mai mulţi ca anul trecut, au venit de dimineaţă în holul Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a afla dacă au sau nu diabet. Testarea gratuită a fost realizată de cadrele medicale ale Centrului pentru Diabet Galaţi al Spitalului de Urgenţă pentru a marca ziua Mondială a Diabetului. După 300 de persoane testate, testerele s-au terminat. Nimeni nu se aştepta să vină atât de multe persoane la testare deodată. „Au venit mult mai multe persoane decât ne aşteptam şi s-au terminat şi o parte a testerelor. Mai avem câteva zeci de testere şi am trimis să ne fie aduse de la spital”, a spus dr. Magdalena Moroşanu, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. După aducerea altor testere, încă 63 de persoane au mai fost testate. „Ne îngrijorează rezultatele. 1 din 4 testaţi au diabet deja manifest şi nu ştiau asta. Am chemat la internare 42 de persoane cu glicemii foarte mari, de 300 şi 340”, a spus la finalul testării dr. Moroşanu.
În numai 10 luni, în Galaţi au fost depistaţi 2.600 de noi diabetici în timp ce anul trecut noii depistaţi nu treceau numeric de 1.200. 22.000 de persoane din judeţ au diabet. „M-am testat şi am avut un şoc. Nu mă ştiam cu probleme, am venit aşa, să văd. Şi mi-au spus că am 300 glicemia, foarte mare. Ce să fac acum? Am şi diabet, pe deasupra. Mă voi interna”, spunea Tinca Dincă, o gălăţeancă de 60 de ani, care a fost printre cei care au fost depistaţi cu cele mai mari glicemii.