Pe la jumătatea anilor '60, un film cu un titlu care avea legătură mai degrabă cu fizica decât cu arta ori cultura aducea în faţa cinefililor viziunea unei societăţi nu neapărat mai avansate, dar cu siguranţă dezumanizate, în care singura raţiune de a fi era holbatul în neştire la televizor, pentru a privi emisiunile pseudo-culturale oferite cu largheţe de o societate pentru care cultura ajunsese să reprezinte o boală sau, mai grav chiar, o infracţiune. Posesorii de cărţi erau vânaţi fără încetare, aruncaţi în închisoare sau chiar ucişi, bibliotecile erau incendiate de unităţi speciale de pompieri (cât cinism!), iar simpla lectură a unei cărţi ajunsese un vis irealizabil, transpus în realitatea doar de o mână de proscrişi ai „societăţii multilateral dezvoltate”.
Dincolo de imaginea de apocalipsă a culturii (şi în special a celei scrise) pe care ne-o înfăţişa pelicula „Fahrenheit 451” (vă amintiţi filmul?), trebuie să remarcăm şi faţeta de „distrugătoare ale inteligenţei” pe care pelicula încerca s-o imprime emisiunilor tembelizante emanate pe toate canalele audio-vizuale: teleshopping, talk-show-uri, reality-show-uri şi alte asemenea mostre de „cultură video”. Vi se pare o imagine cunoscută? Parcă da, pentru că de destui ani toate posturile de televiziune autohtone se întrec în a ne băga pe gât emisiuni una mai „educativă” decât alta, în care tot soiul de românaşi cu creier de pitpalac şi bun simţ de bolovan arată audienţei (o audienţă tot mai mare, din nefericire...) cum şi-a bătut el nevasta, ce izmene Gucci îşi trage când se duce să mai „simtă o linie” prin cluburi, câte sute de grame de silicon şi-a înfipt ultima amantă în pectoralii ei de plastic, ce mobil de generaţia n-şpea i-a cumpărat lu' ăla micu' ori cât a cheltuit fii-sa de trei ani jumate pe gablonţuri, la ultimul shopping în Dubai.
Şi, de parcă tot acest asalt al inculturii catodice (sau LCD, să fim corecţi) nu era îndeajuns, tehnologia socială de masă (cum pompos au denumit-o creatorii ei), adică alde Hi5, MySpace, Facebook, Twitter şi tot neamul lor de reţele sociale au pus cu nădejde umărul la „culturalizarea” şi mai „profundă” a generaţiilor actuale. Limba română s-a îmbogăţit în câţiva ani cu tot soiul de expresii gen „lol”, „sal”, „mc” (in cazurile mai decente), dar şi „plm” sau chiar mai obscene. Prescurtări care au ajuns să determine însăşi modul în care viitorii oameni maturi îşi trăiesc acum vieţile. Ecranul computerului a înlocuit mirosul hârtiei tipărite, sferturile de informaţii sunt arhisuficiente pentru o generaţie care nu ştie nimic altceva în afară de cluburi, „găseli”, socializare virtuală.
Toate acestea sunt simptomele unei societăţi bolnave, pentru care televizorul, mai întâi, apoi computerul, internetul şi reţelele de socializare au ajuns nu o sursă de informaţie şi cultură, ci mai degrabă un soi de ghid ad-hoc despre cum să trăim dacă vrem să arătăm că suntem şi noi la fel ca „restul lumii”.
Şi, din păcate, nu se întrevede o schimbare prea apropiată a acestei tendinţe. E „trendy” să fii analfabet, e „cool” să n-ai habar cine a fost Eminescu (sau să-l ştii doar drept „ăla de pe banul de 500”), dar să cunoşti în amănunt viaţa sexuală a nu-ştiu-cărei pseudo-vedete care a trecut prin paturile echipelor de fotbal mai abitir ca fluturii din floare-n floare. Asta e „adevărata civilizaţie”. Bravos, naţiune!
Dincolo de imaginea de apocalipsă a culturii (şi în special a celei scrise) pe care ne-o înfăţişa pelicula „Fahrenheit 451” (vă amintiţi filmul?), trebuie să remarcăm şi faţeta de „distrugătoare ale inteligenţei” pe care pelicula încerca s-o imprime emisiunilor tembelizante emanate pe toate canalele audio-vizuale: teleshopping, talk-show-uri, reality-show-uri şi alte asemenea mostre de „cultură video”. Vi se pare o imagine cunoscută? Parcă da, pentru că de destui ani toate posturile de televiziune autohtone se întrec în a ne băga pe gât emisiuni una mai „educativă” decât alta, în care tot soiul de românaşi cu creier de pitpalac şi bun simţ de bolovan arată audienţei (o audienţă tot mai mare, din nefericire...) cum şi-a bătut el nevasta, ce izmene Gucci îşi trage când se duce să mai „simtă o linie” prin cluburi, câte sute de grame de silicon şi-a înfipt ultima amantă în pectoralii ei de plastic, ce mobil de generaţia n-şpea i-a cumpărat lu' ăla micu' ori cât a cheltuit fii-sa de trei ani jumate pe gablonţuri, la ultimul shopping în Dubai.
Şi, de parcă tot acest asalt al inculturii catodice (sau LCD, să fim corecţi) nu era îndeajuns, tehnologia socială de masă (cum pompos au denumit-o creatorii ei), adică alde Hi5, MySpace, Facebook, Twitter şi tot neamul lor de reţele sociale au pus cu nădejde umărul la „culturalizarea” şi mai „profundă” a generaţiilor actuale. Limba română s-a îmbogăţit în câţiva ani cu tot soiul de expresii gen „lol”, „sal”, „mc” (in cazurile mai decente), dar şi „plm” sau chiar mai obscene. Prescurtări care au ajuns să determine însăşi modul în care viitorii oameni maturi îşi trăiesc acum vieţile. Ecranul computerului a înlocuit mirosul hârtiei tipărite, sferturile de informaţii sunt arhisuficiente pentru o generaţie care nu ştie nimic altceva în afară de cluburi, „găseli”, socializare virtuală.
Toate acestea sunt simptomele unei societăţi bolnave, pentru care televizorul, mai întâi, apoi computerul, internetul şi reţelele de socializare au ajuns nu o sursă de informaţie şi cultură, ci mai degrabă un soi de ghid ad-hoc despre cum să trăim dacă vrem să arătăm că suntem şi noi la fel ca „restul lumii”.
Şi, din păcate, nu se întrevede o schimbare prea apropiată a acestei tendinţe. E „trendy” să fii analfabet, e „cool” să n-ai habar cine a fost Eminescu (sau să-l ştii doar drept „ăla de pe banul de 500”), dar să cunoşti în amănunt viaţa sexuală a nu-ştiu-cărei pseudo-vedete care a trecut prin paturile echipelor de fotbal mai abitir ca fluturii din floare-n floare. Asta e „adevărata civilizaţie”. Bravos, naţiune!
