10 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

După cum mă aşteptam, nimic nou sub soare. Au avut loc alegerile europarlamentare şi schimbarea aia pe care mai toţi o aşteptam nu a vrut să se arate, aşa că alianţa PSD-UNPR-PC a ieşit iarăşi în frunte, obţinând treizeci şi ceva la sută din voturi. Surpriza a apărut de unde nu se aştepta nimeni, din partea actorului Mircea Diaconu, care a candidat ca independent şi a obţinut aproape 7 la sută din voturi, ceea ce înseamnă că mai sunt totuşi şi oameni care s-au săturat de eternii alergători după ciolan, fie ei prin parlamentul României sau prin cel european. Uite aşa, ca să le facă în ciudă, un om de cultură le-a suflat de sub nas un loc în Parlamentul Europei şi chiar m-am bucurat că nu mai trimitem ca reprezentant unul care se ocupă cu creşterea oilor sau vreuna care doar pentru că era fiica preşedintelui a ajuns să ne reprezinte prin străinătăţuri. Nu de alta, dar nu am auzit ca foştii europarlamentari români să fi avut cine ştie ce proiect măreţ realizat, ceva palpabil, ceva care nu neapărat să ajute poporul român, dar măcar să ne facă să fim mândri că suntem români. Chestia mai gravă este că românii au demonstrat că nu îi mai interesează cine şi pe unde îi mai reprezintă, şi asta au dovedit-o prin absenteismul la vot, prezentându-se la urne doar o treime din totalul votanţilor, lăsându-i să iasă în faţă tot pe cei care, ca de obicei, au fost mai bine organizaţi, mai avizi de putere. Acum, să vedem cine va ajunge la guvernare şi dacă vor face vreo alianţă cu Mircea Diaconu. Că au câştigat cele mai multe locuri de europarlamentari pesediştii şi cu aliaţii lor n-ar fi mare bai, mai rămâne de văzut pe cine vor trimite la Bruxelles din rândurile lor. Aşa că de acum încolo încep celelalte curse după ciolan, pregătirile pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Deja Victor Ponta tot încearcă să refacă USL, vrea discuţii cu peneliştii, numai că, aşa supăraţi cum sunt peneliştii acum, nu cred că aceste discuţii vor duce la vreun rezultat. Până una-alta, uite că britanicii s-au gândit să mai reducă accesul emigranţilor de prin părţile noastre pe piaţa lor de muncă, pe la nemţi se ridică la putere partide extremiste ai căror reprezentanţi nu ne văd cu ochi buni. Deci, misiunea europarlamentarilor români nu va fi deloc uşoară, dacă ne gândim că mai toţi europarlamentarii de prin mai toate ţările Europei nu ne prea înghit. Vor trebui să facă în aşa fel să le schimbe mentalitatea multora, să le aducă în atenţie şi lucrurile bune cu care ne mândrim în faţa Europei. Şi vor trebui să vină şi cu niscaiva propuneri pentru a-i mai potoli pe cei care ne fac de ruşine în faţa europenilor. Oricum ar fi, să facă ceva, asta ca să nu ne pară rău celor care am mers la vot în loc să încingem grătarele, să-şi merite banii pe care îi vor primi.


Articole înrudite