Nu credeam că voi ajunge să spun asta vreodată, dar în lumina celor întâmplate în ultimele luni, nu pot decât să constat că o bună parte dintre cei care activează în justiţie, fie că vorbim de judecători, avocaţi sau grefieri, nu au ce căuta în acest sistem. Poate, la un anumit nivel, au pregătirea necesară pentru a face faţă profesional, dar moral mulţi dintre ei nu sunt mai buni decât un escroc de mâna a doua. Faptul că mulţi magistraţi preferă să întindă mâna la şpagă, indiferent cât ar fi ea, este dovada clară că nu au nici măcar un dram de conştiinţă. Nu se gândesc nici măcar la cât de mult au învăţat pentru a ajunge acolo. Toate cursurile legate de deontologia profesională pe care le urmează la Institutul Naţional al Magistraturii nu au avut niciun impact asupra lor. Le-au învăţat pentru că trebuia să le ştie şi cam atât. Ce se întâmplă în aceste zile la Tribunalul Bucureşti depăşeşte orice imaginaţie. Numeroşi judecători au fost arestaţi, un avocat s-a sinucis pentru a nu fi tras la răspundere şi cine ştie câţi alţi magistraţi şi poate personal auxiliar de specialitate sunt implicaţi în această afacere. Avem aproape 25 de ani de democraţie, dar la capitolul mentalitate nu am depăşit nivelul unui bişniţar de duzină. Nu am pretenţii la clasa politică, pentru că personajele care se perindă pe acolo sunt în multe cazuri de cea mai joasă speţă. Dar pentru a mişca lucrurile în acea zonă, justiţia trebuie să fie coloana vertebrală a societăţii. Când magistraţii pot fi atât de uşor corupţi, nimic nu mai poate fi sigur şi riscăm să ajungem cât de curând ca vecinii noştri ucrainieni. Explicaţia este relativ simplă. Verificările celor care acced în sistemul judiciar sunt formale, iar concursurile nu selectează întotdeuna cei mai buni candidaţi, ci pe cei care ştiu să tocească mai mult. Aşa se explică erorile judiciare extrem de grave care se comit în anumite cazuri. Mulţi dintre candidaţii care obţin note mari la examenele de accedere în magistratură sau în rândul personalului auxiliar de specialitate au învăţat materia mecanic, iar peste câteva luni nu mai ştiu o iotă din ce au învăţat. Este o altă problemă a societăţii în care trăim, ce ţine de această dată de sistemul de învăţare. Dincolo de toate aceste lucruri, problema principală rămâne lipsa de moralitate a societăţii în care trăim. Am senzaţia că totul este de vânzare, că este suficient să spui preţul corect pentru a obţine o sentinţă favorabilă într-un dosar. Nu mai vorbesc de reţeaua de interese din justiţie, o pânză de paianjen, ce nu cred că ar putea fi descâlcită cu adevărat de nimeni. Nu există răspuns simplu la corupţia din justiţie, dar din experienţa pe care o am ştiu că orice suspiciune de corupţie se concretizează finalmente într-un caz de luare de mită sau trafic de influenţă. Pornind de la acest fapt, cred că este de datoria noastră, a tuturor, să reclamăm la DNA suspiciunile pe care le avem legat de această plagă, fie că e vorba de un caz care ne priveşte personal, fie că e vorba de o rudă sau cunoştinţă. Poate părea utopic, dar este, de fapt, o metodă extrem de simplă de a lupta eficient împotriva celor care nu au ce căuta în sistemul judiciar. Dacă vom prefera doar să constatam din spatele telecomenzii cât de mult ne afectează corupţia, în câţiva ani s-ar putea să nu mai avem cine ştie ce ţară.
