Greu cu Sărbătorile în perioadă de criză! Mă rog... pentru unii. Pentru alţii, bag seamă, încă mai sunt şanse ca Luna cadourilor să le aducă măcar o bucurie, cât de cât... La marea majoritate - printre nefericiţi mă număr şi eu - Moş Nicolae a intrat în şomaj tehnic. Să nu fiu înţeleasă greşit: nu mai cred de mult în moşi şi zâne. Dar oare am crezut vreodată?! În fine... Ştiam însă că în luna decembrie e rost de cadouri: pe 6 decembrie venea Moş Nicolae, pe 8 decembrie împlineam anii, iar de Crăciun era musai să vină Moş Crăciun (sau Moş Gerilă, când eram copil, adică acum mulţi, mulţi ani). Cu timpul, cadourile primite în decembrie au căpătat o aură de... utilitate. Fie că primeam sau pur şi simplu îmi făceam singură cadouri, acestea erau lucruri utile, nu „prostioare”. Apoi am observat că de fapt în Luna cadourilor era mai degrabă prilej de înnoire în casă. Ani buni, în decembrie făceam cele mai multe investiţii în gospodărie, pentru că atunci aveam de pregătit multe petreceri, primeam mulţi musafiri - unii stăteau mai multe zile în vizită - şi ne adaptam casa la noile condiţii. În plus, în decembrie veneau şi bani ceva mai mulţi: o primă, banii pe concediu, un cadou în bani de la părinţi... De vreo câţiva ani, însă, luna decembrie mi-a devenit cea mai urâtă din an. Nu numai că nu mai e rost de cadouri, fie ele şi „utilitare”, dar a ajuns un chin să jonglezi cu bugetul tău şi pretenţiile celor din jur.
Anul acesta Moş Nicolae nu a venit pe la mine. Nici nu mă aşteptam. Nu că nu aş fi fost cuminte... Nici la soţul meu nu a venit. Nici el nu a fost obraznic, vă jur! Amândoi am muncit conştiincioşi, am tăcut şi am suportat multe în acest an, care a fost unul la fel de greu ca anul trecut, din multe puncte de vedere. Acum ne rugăm să fim sănătoşi şi ne bucurăm că îl avem alături pe unicul nostru fiu şi, slavă Domnului, e sănătos. Din păcate, în acest an ne-a părăsit mamaia - mama mea - şi Sărbătorile nu vor mai fi la fel.
Fac eforturi disperate ca cei din jur să nu simtă ceea ce simt eu. Ce simt? E greu de spus în cuvinte. Aş zice aşa: e prima oară în peste 40 de ani de viaţă când... resimt lipsa lui Moş Nicolae. Poate pentru că golul din ghetuţe e un semn că şi ziua mea va trece la fel de tern şi va veni Crăciunul... tot fără Moş.
Urăsc luna decembrie! Urăsc acest decembrie, 2010. Acum mi-am dat seama că aş vrea să mă culc în acest moment şi să mă trezesc în ianuarie... sau deloc. Mă întreb câţi români simt la fel. Urăsc lipsa de perspectivă, urăsc neputinţa... dar cel mai mult îi urăsc pe cei care ne-au adus în această stare.
Am încetat de mult să mai dau vina pe criză pentru ceea ce se întâmplă în această societate. Totul porneşte de la oameni, de la indolenţa şi insensibilitatea unora, respectiv bunul simţ excesiv sau delăsarea altora. Ziceam acum ceva vreme că această criză are şi o parte bună: se va alege bunul de rău şi mulţi vor deschide ochii, conştientizând în ce lume trăiesc. Îmi menţin cele spuse şi adaug: oricât de greu o duc cei afectaţi de criză, trebuie să vadă partea bună a lucrurilor - vor ieşi din ea mai căliţi, mai înţelepţi, mai puternici; cei pe care criza nu i-a atins deloc sau foarte puţin, ba chiar le-a adus bucurii nesperate, vor deveni mai fericiţi şi mai bogaţi dar şi mai urâţi de cei din jur. Eu urăsc doar acest decembrie... şi atât.
Anul acesta Moş Nicolae nu a venit pe la mine. Nici nu mă aşteptam. Nu că nu aş fi fost cuminte... Nici la soţul meu nu a venit. Nici el nu a fost obraznic, vă jur! Amândoi am muncit conştiincioşi, am tăcut şi am suportat multe în acest an, care a fost unul la fel de greu ca anul trecut, din multe puncte de vedere. Acum ne rugăm să fim sănătoşi şi ne bucurăm că îl avem alături pe unicul nostru fiu şi, slavă Domnului, e sănătos. Din păcate, în acest an ne-a părăsit mamaia - mama mea - şi Sărbătorile nu vor mai fi la fel.
Fac eforturi disperate ca cei din jur să nu simtă ceea ce simt eu. Ce simt? E greu de spus în cuvinte. Aş zice aşa: e prima oară în peste 40 de ani de viaţă când... resimt lipsa lui Moş Nicolae. Poate pentru că golul din ghetuţe e un semn că şi ziua mea va trece la fel de tern şi va veni Crăciunul... tot fără Moş.
Urăsc luna decembrie! Urăsc acest decembrie, 2010. Acum mi-am dat seama că aş vrea să mă culc în acest moment şi să mă trezesc în ianuarie... sau deloc. Mă întreb câţi români simt la fel. Urăsc lipsa de perspectivă, urăsc neputinţa... dar cel mai mult îi urăsc pe cei care ne-au adus în această stare.
Am încetat de mult să mai dau vina pe criză pentru ceea ce se întâmplă în această societate. Totul porneşte de la oameni, de la indolenţa şi insensibilitatea unora, respectiv bunul simţ excesiv sau delăsarea altora. Ziceam acum ceva vreme că această criză are şi o parte bună: se va alege bunul de rău şi mulţi vor deschide ochii, conştientizând în ce lume trăiesc. Îmi menţin cele spuse şi adaug: oricât de greu o duc cei afectaţi de criză, trebuie să vadă partea bună a lucrurilor - vor ieşi din ea mai căliţi, mai înţelepţi, mai puternici; cei pe care criza nu i-a atins deloc sau foarte puţin, ba chiar le-a adus bucurii nesperate, vor deveni mai fericiţi şi mai bogaţi dar şi mai urâţi de cei din jur. Eu urăsc doar acest decembrie... şi atât.
