30 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un guvern şi un preşedinte care se duc tot mai la vale
Un guvern şi un preşedinte care se duc tot mai la vale
Şi spun asta cu referire la preferinţele electorale ale românilor, aşa cum au reieşit din ultimele 3-4 sondaje efectuate zilele trecute de câteva companii specializate. În două vorbe, românii noştri zic că li s-a acrit de Băsescu şi de Boc şi i-ar vrea puşi pe făraş cât mai curând. Dar să le luăm pe rând: înc rederea în actualul guvern se duce (sau s-a dus deja) de râpă, democrat-liberalii n-ar mai avea şanse în veci să mai formeze un guvern portocaliu, iar dintre celelalte instituţii ale statului, puţina încredere a românilor este acordată mai degrabă Băncii Naţionale şi Armatei, decât noianului de structuri ale administraţiei publice.
Dacă stăm să ne gândim un pic, această cădere bruscă în sondaje era previzibilă. Cum să-l iubeşti pe ăla care îţi taie salariul ori te dă afară din serviciu, pe motiv că n-ai pupat destul de bine mâna partidului aflat la putere? Cum să-ţi placă de unu' care te anunţă nonşalant că se vor reduce nu ştiu câte mii de posturi (printre care şi al tău), pentru că şmecherii care s-au lipit de fotoliile de şefi ai agenţiilor guvernamentale nu se dau daţi afară? Cum să ai încredere într-unul care îţi debitează de zece ori pe zi că o duci mai bine, în timp ce tu te chinui să-ţi tragi zilele de pe o zi pe alta? Iar lista motivelor ar putea continua la nesfârşit...
Ca fapt divers, iată o ultimă gugumănie monumentală pe care au trântit-o ilustrele noatre genii aflate la guvernare: au cheltuit un „mizilic” de 400.000 de euroi pentru a concepe noul slogan cu care tanti Udrea vrea să atragă turişti câtă frunză şi iarbă în ţărişoara noastră. Ce a ieşit? Un, pardon de expresie, rahat. Adică o poză cu o frunză şi patru cuvinte care arată de parcă ar fi decolorate de soare, şi care, în opinia „specialiştilor” într-ale turismului, ar trebui să se constituie într-un magnet pentru străinezi: „România - explore the Carpathian garden” (liniuţa îmi aparţine, pentru că ăia care au conceput sloganul nu s-au mai gândit şi la acest amănunt gramatical). Expresia ar însemna ceva de genul „România - explorează (sau exploraţi, tot aia e) grădina Carpaţilor”. Că în Carpaţi nu prea au mai rămas nici pajişti, darămite grădini ori păduri, asta nu mai contează. Important e să vină turiştii de aiurea şi să le luăm banii. Dup-aia, om vedea pe unde scoatem cămaşa. În fine, sloganul ca sloganul, dar frunza e totul. Pentru că respectiva imagine seamănă izbitor (ca să nu zic că e chiar una şi aceeaşi) cu o altă frunză, dintr-un „set” de asemenea desene care poate fi cumpărat de pe site-ul specializat Shutterstock, cu suma de... 250 de dolari. Asta da, afacere guvernamentală, nu-i aşa? Să dai 400.000 de euro pe o imagine de 250 de dolari, e curat chilipir!
Cum la fel de chilipir este şi să ai acum un post de şef (titulatura exactă nu mai contează) al vreunei structuri politice din administraţie. Pentru că acolo partidul te-a pus, partidul te va păstra. Trăiască partidul! Sau, mai corect, ura şi la gară!

Articole înrudite