Trist, dar adevărat. Un sondaj de opinie făcut la începutul săptămânii de IRES arată faptul că la 20 de ani după ce în 1989 s-a terminat cu dictatura, românii l-ar vota, unii şi cu două mâini, pe Nicolae Ceauşescu. Alţii, la fel de mulţi, cred că a fost un preşedinte bun, iar copleşitor de mulţi dintre cei care au răspuns sondajului spun că trăiau mai bine pe vremea dictaturii comuniste. Din păcate, mult prea mulţi dintre români nu s-au ales din democraţie decât cu libertatea de a vorbi şi nu pot fi puşi la zid de cei care, exasperaţi de neputinţa de a găsi un loc de muncă sau de imposibilitatea de a-şi achiziţiona o casă, ar da oricând libertatea pe o casă şi un loc sigur de muncă. Mulţi dintre ei sunt mult prea tineri, astfel că pentru ei casa dată de stat şi repartiţia asigurată după terminarea şcolii sunt poveşti spuse cu nostalgie de părinţi, care acum uită frigul, lipsa hranei sau teama de a vorbi. Alţii fac parte din categoria celor care s-au bucurat când s-au simţit liberi, dar în timp, pentru ei, libertatea şi democraţia au însemnat politician corupt după politician incompetent, sărăcie, şomaj, lipsa accesului real la asistenţă medicală, iar uneori şi lipsa accesului la studii superioare pentru copiii pe care îi aveau sau la o banală vacanţă. Puşi să aleagă între supravieţuirea familiei, la limita decenţei, sau libertatea de a vorbi, dar a avea politicieni incapabili şi buni de puşi la zid cel puţin la fel de mult ca Ceauşescu, oare ce ar alege acum? Răspunsul s-a văzut şi este cutremurător de trist. Siguranţa zilei de mâine ne poate face să uităm, din ce în ce mai mult, de un drept esenţial, acela de a gândi, acela de a vorbi, acela de a fi liber. Dar, din păcate, libertatea nu hrăneşte copiii, nu plăteşte facturile, nu ţine loc de acoperiş deasupra capului şi nici nu ne garantează că alegerile făcute atât la nivel central cât şi la nivel local ne vor aduce prosperitatea. Până la urmă însă, doar odată pierdută libertatea se va vedea că nici slujba sigură ori casa dată de stat nu vor putea ascunde durerea şi oroarea de a nu putea fi liber. Asta o spun cei care au trecut prin asta, dar numărul lor e din ce în ce mai mic şi nu a contat atunci când trebuia.
