Doamne-fereşte să creadă vreun cititor că fac cumva glume pe seama lu' nenea Shakespeare, nuuu.... Numai că zilele astea, umblând pe ici, pe colo, m-am lovit şi eu de câteva specimene probabil bănuite a face parte din specia umană şi care fără a şti zicala (sau mă rog, prima parte a zicalei), voiau să se încadreze doar la partea cu ”not to be”. Păi, cum să vă spun, măi oameni buni, pe vremea când trăia nenea ăla de-a scris ce-a scris el, nu erau nici mitraliere prin casele oamenilor, nu era nici cocaină, nici LSD, nici alea, alea, alea. Deci, normal că omului îi venea să scrie a fi sau a nu fi. Uite că dacă trăia în zilele noastre, poate că ce-a scris el s-ar fi numit pur şi simplu: TO BE. Adică, arta de a fi, de a supravieţui într-un sistem ticăloşit, mai rău decât au prezis toţi liderii lumii că va fi comunismul, mai rău decât zice lumea că era prin North Korea până să le moară ultimul lider. Da', acu', stau eu şi mă întreb (de parcă n-aş mai fi facut-o de vreo treizeci de ani încoace), oare nenea ăla William ăla, plătea curentul cam cât juma de gram de aur pe lună? Oare plătea gazul metan pe lună mai mult decât i-ar trebui unui abator să-şi pârlească porcii crescuţi ecologic pe juma de hectar (sic!), oare ar fi plătit apa Dunării ca pe apa de la Izvorul Tămăduirii, oare ar fi cumpărat ouă ştampilate cu 3 în loc de 0 doar pentru că găinile alea se ouă înghesuite? Dar ce să mai vorbim, nenea William cred că n-ar mai fi scris nimic (de scârbă). Şi hai să vă spun acu' şi de specimenele alea despre care voiam să vă vorbesc. Măi, oameni buni, am întâlnit şi eu, pentru prima dată în viaţa mea, o vânzătoare la un magazin alimentar, mai corectă decât corectitudinea în sine, pur şi simplu, nu m-a lăsat să plec de la tejghea până nu am luat bonul de la casa de marcat. To be or... hai, mă leşi, măi? Era mare control şi erau mişcodracii ăia care veniseră să-şi refacă proviziile terminate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, deh! oameni sunt şi ăia, nu (sau nu?)? Oare şi-o fi pus vânzătoarea aia întrebarea existenţială cu a fi sau a demisiona? Evident nu, pentru că viaţa merge înainte, ei îi convine să pupe mâna stăpânului şi... noi plătim fără să mai întrebăm măcar dacă vom mai fi. Şmecherii vor vinde în continuare droguri, vor folosi în continuare mitraliere sau femei (şi astea sunt la fel de căutate şi vândute ca şi armele), şi noi, rumânii de rând care am mai apucat să-l vedem pe Hamlet (la teatru), o să ne întrebăm din nou şi din nou, ca nişte inculţi, ca nişte autişti, sau dacă vom mai putea, ne vom uita în oglinda din baie şi ne vom întreba, fără nici un fel de gând suicidal: To be or....
