Ce s-a întâmplat zilele trecute la Colegiul Tehnic „Dumitru Moţoc” este expresia penibilului în care a ajuns şcoala românească. O elevă a reclamat un posibil viol, dar nu prezintă nicio urmă de violenţă, iar băiatul acuzat susţine că actul sexual a fost consimţit şi nu este prima dată când cei doi fac aşa ceva. Dacă a fost vorba de viol, este grav, pentru că s-a produs chiar pe holurile unei instituţii de învăţământ, iar cineva ar trebui să răspundă. Dacă se va dovedi doar o ceartă între îndrăgostiţi, iarăşi este grav pentru că adolescenţii nu au responsabilitatea propriilor acte şi nu conştientizează ce efecte pot avea acestea asupra celorlalţi, iar în acest caz şi asupra opiniei publice. Să ştii că cineva nu ţi-a făcut vreun rău, dar să îl reclami doar pentru că eşti supărat pe acea persoană, este o dovadă de infantilism şi prostie imposibil de descris în cuvinte. În cazul amintit, profesorii nu prea aveau ce să facă, pentru că cei doi elevi s-au dus într-o zonă a şcolii unde nu era nimeni.
Vrem sau nu vrem să recunoaştem, elevii au depăşit orice limită închipuită de nesimţire şi indolenţă, iar responsabili sunt în bună parte părinţii. Şi asta pentru că îi lasă să facă cam tot ce vor, de la fumat şi băut pe unde apucă şi până la pierdut nopţile în discoteci, în anturaje îndoielnice. Să ne amintim şi de celebrele filmuleţe de pe Youtube, în care vedem elevi făcând sex în clasă pentru că au pierdut un pariu stupid sau care se bat între ei, într-un spectacol de un penibil absolut, ori care îşi jignesc sau lovesc profesorii.
Se tot vorbeşte de generaţia Facebook, dar la proba de calculator de la Bacalaureat ne-am trezit că peste 100 de elevi din Galaţi au renunţat să mai vină la examen pentru că nu aveau cunoştinţe minime să opereze pe calculator, iar alte câteva sute abia ştiau să tasteze. Deci nu vor să citească, nu ştiu să lucreze pe calculator, dar ştiu să se umple de ridicol în fiecare zi. E clar, nu trebuie să generalizăm, sunt mulţi elevi care sunt dedicaţi procesului de învăţare, dar, din păcate, nu ştiu dacă în momentul de faţă mai constituie majoritatea. Mă întreb retoric ce îi poate repune pe linia de plutire pe aceşti adolescenţi, care au decis să îşi bată joc într-un asemenea hal de propria viaţă? Când exemplul eşecului este chiar sub ochii tăi, este greu să nu te influenţeze. Mă refer, evident, tot la părinţi, oameni care sunt incapabili să îşi depăşească propria condiţie şi care îşi trag în jos şi copiii. Există ţări în Europa unde copiii cu potenţial sunt stimulaţi de stat să înveţe şi să se specializeze pe un anumit domeniu, iar dacă părinţii nu pot sau, mai rău, nu vor să îi încurajeze pe acest drum, pot fi limitaţi de justiţie în drepturile părinteşti sau chiar decăzuţi din ele. Şi la noi se fac paşi timizi în sensul ăsta, de genul taberelor organizate pentru studenţii orfani sau cu o situaţie materială dificilă, dar va mai curge multă apă pe Dunăre până când vom reuşi să inversăm acest proces de îndobitocire a elevilor, programaţi social de părinţi sau societate.
Vrem sau nu vrem să recunoaştem, elevii au depăşit orice limită închipuită de nesimţire şi indolenţă, iar responsabili sunt în bună parte părinţii. Şi asta pentru că îi lasă să facă cam tot ce vor, de la fumat şi băut pe unde apucă şi până la pierdut nopţile în discoteci, în anturaje îndoielnice. Să ne amintim şi de celebrele filmuleţe de pe Youtube, în care vedem elevi făcând sex în clasă pentru că au pierdut un pariu stupid sau care se bat între ei, într-un spectacol de un penibil absolut, ori care îşi jignesc sau lovesc profesorii.
Se tot vorbeşte de generaţia Facebook, dar la proba de calculator de la Bacalaureat ne-am trezit că peste 100 de elevi din Galaţi au renunţat să mai vină la examen pentru că nu aveau cunoştinţe minime să opereze pe calculator, iar alte câteva sute abia ştiau să tasteze. Deci nu vor să citească, nu ştiu să lucreze pe calculator, dar ştiu să se umple de ridicol în fiecare zi. E clar, nu trebuie să generalizăm, sunt mulţi elevi care sunt dedicaţi procesului de învăţare, dar, din păcate, nu ştiu dacă în momentul de faţă mai constituie majoritatea. Mă întreb retoric ce îi poate repune pe linia de plutire pe aceşti adolescenţi, care au decis să îşi bată joc într-un asemenea hal de propria viaţă? Când exemplul eşecului este chiar sub ochii tăi, este greu să nu te influenţeze. Mă refer, evident, tot la părinţi, oameni care sunt incapabili să îşi depăşească propria condiţie şi care îşi trag în jos şi copiii. Există ţări în Europa unde copiii cu potenţial sunt stimulaţi de stat să înveţe şi să se specializeze pe un anumit domeniu, iar dacă părinţii nu pot sau, mai rău, nu vor să îi încurajeze pe acest drum, pot fi limitaţi de justiţie în drepturile părinteşti sau chiar decăzuţi din ele. Şi la noi se fac paşi timizi în sensul ăsta, de genul taberelor organizate pentru studenţii orfani sau cu o situaţie materială dificilă, dar va mai curge multă apă pe Dunăre până când vom reuşi să inversăm acest proces de îndobitocire a elevilor, programaţi social de părinţi sau societate.
