Că românii sunt din ce în ce mai calici, că nivelul de trai se rostogoleşte la vale mai ceva ca un bolovan scăpat pe o pantă abruptă care nu se mai termină, că am ajuns atât de „bogaţi” încât nu ne mai dă mâna să ne plătim nici înmormântările într-o singură rată, se ştie. Se ştie, de altfel, că în România preţurile sunt mai „aliniate” cu Vestul decât prin Belgia ori Germania, ţări cu un nivel de trai situat la cota Everestului faţă de noi. Mă rog, or fi având şi ei săracii lor, că n-am auzit încă de ţara aia care să poată spune cu mâna pe inimă şi pe constituţie că acolo nu există picior de sărman. Însă cele statistici parcă tot pe noi ne situează pe un loc absolut lipsit de glorie, de cei mai săraci dintre săraci. Numai bulgarii sunt ceva mai calici decât noi. Adică ei au puterea de cumpărare aflată undeva, pe la 45% din media UE, în vreme ce noi ne putem „lăuda” cu o jumătate ceva mai exactă, de 49%. Şi vorbim nu de maximul înregistrat în Uniune, ci de o MEDIE a ceea ce îşi poate cumpăra un cetăţean european cu veniturile pe care le are.
Fireşte, mulţi analişti s-ar grăbi să ne spună că această situaţie se datorează în principal faptului că în România productivitatea muncii este situată, şi ea, undeva pe la jumătatea celei din Occident. E adevărat, dar în aceeaşi UE din care facem parte şi noi sunt şi ţări cu o productivitate mai mică, dar cu venituri/salarii/plăţi sociale mai mari ca la noi. Aceleaşi voci pomenite ceva mai devreme ar putea argumenta că fiecare ţară are situaţii specifice, care nu se pot compara cu exactitate. Pe undeva, e drept: noi n-avem potenţialul turistic al Greciei, dar nici nu muncim doar trei-patru ore pe zi, ca să ne rămână timp de mers la „taverna” ori de făcut siesta de prânz. Şi, parcă, la noi corupţia din rândul aparatului administrativ de stat e ceva mai mică decât la greci.
Şi, cu asta, am atins un alt punct delicat din analiza făcută de cei care susţin că sărăcia ni se trage din propria incapacitate de a fi productivi: care este rolul corupţiei în starea actuală de sărăcie a românilor? Păi, zic eu, unul destul de important. Să luăm, de pildă, sistemul medical: aţi auzit ca la nemţi să se dea cumva şpagă la doctor, la asistentă ori la femeia de serviciu din spital? Alt exemplu: la aceiaşi nemţi, dacă îţi plăteşti taxele on-line, din faţa tastaturii, capeţi o reducere. La noi, capeţi un „contra-bonus”: ca să plăteşti on-line, dai un comision, îţi cumperi un certificat de semnătură electronică şi apoi te rogi să meargă sistemu'. Care de obicei nu merge... La ei, dacă eşti nemulţumit de serviciile pe care ţi le-a furnizat o bancă, faci o reclamaţie şi bancheru' îşi cere scuze, spăşit. La noi, în cazul extrem, te pune să plăteşti şi pentru ce nu ţi-a dat. Şi încă un exemplu: un afacerist american, reprezentant al unui gigant energetic de peste ocean, a punctat că la ei mia de metri cubi de gaze costă vreo 65 de dolari, pe când noi (adică statul, care ne-o vinde apoi nouă) cumpărăm aceeaşi mie de metri cubi, de la vecinu' de la Răsărit, cu „doar” 500 de dolari. Beneficii de „piaţă liberă”, nu-i aşa?
Şi ne mai mirăm că românii sunt calicii Europei...
Fireşte, mulţi analişti s-ar grăbi să ne spună că această situaţie se datorează în principal faptului că în România productivitatea muncii este situată, şi ea, undeva pe la jumătatea celei din Occident. E adevărat, dar în aceeaşi UE din care facem parte şi noi sunt şi ţări cu o productivitate mai mică, dar cu venituri/salarii/plăţi sociale mai mari ca la noi. Aceleaşi voci pomenite ceva mai devreme ar putea argumenta că fiecare ţară are situaţii specifice, care nu se pot compara cu exactitate. Pe undeva, e drept: noi n-avem potenţialul turistic al Greciei, dar nici nu muncim doar trei-patru ore pe zi, ca să ne rămână timp de mers la „taverna” ori de făcut siesta de prânz. Şi, parcă, la noi corupţia din rândul aparatului administrativ de stat e ceva mai mică decât la greci.
Şi, cu asta, am atins un alt punct delicat din analiza făcută de cei care susţin că sărăcia ni se trage din propria incapacitate de a fi productivi: care este rolul corupţiei în starea actuală de sărăcie a românilor? Păi, zic eu, unul destul de important. Să luăm, de pildă, sistemul medical: aţi auzit ca la nemţi să se dea cumva şpagă la doctor, la asistentă ori la femeia de serviciu din spital? Alt exemplu: la aceiaşi nemţi, dacă îţi plăteşti taxele on-line, din faţa tastaturii, capeţi o reducere. La noi, capeţi un „contra-bonus”: ca să plăteşti on-line, dai un comision, îţi cumperi un certificat de semnătură electronică şi apoi te rogi să meargă sistemu'. Care de obicei nu merge... La ei, dacă eşti nemulţumit de serviciile pe care ţi le-a furnizat o bancă, faci o reclamaţie şi bancheru' îşi cere scuze, spăşit. La noi, în cazul extrem, te pune să plăteşti şi pentru ce nu ţi-a dat. Şi încă un exemplu: un afacerist american, reprezentant al unui gigant energetic de peste ocean, a punctat că la ei mia de metri cubi de gaze costă vreo 65 de dolari, pe când noi (adică statul, care ne-o vinde apoi nouă) cumpărăm aceeaşi mie de metri cubi, de la vecinu' de la Răsărit, cu „doar” 500 de dolari. Beneficii de „piaţă liberă”, nu-i aşa?
Şi ne mai mirăm că românii sunt calicii Europei...
