Dar mai sigur niciodată sau, dacă ai noroc, se rezolvă ceva-ceva, dar nu mâine, ci peste vreo săptămînă, lună ori vreun an, depinde de complexitatea problemei, dar şi atunci problema se rezolvă pe jumătate ori pe sfert şi atunci ţi se spune că oricum trebuie să fii mulţumit.
Şi aici nu vorbim de instanţe, procese etc., unde prea multele dosare la un număr mic de cadre au şanse să se rezolve la Judecata de Apoi, la fel ca şi multe plângeri depuse la poliţie etc. Uneori până şi obţinerea unei banale adeverinţă te aduce în pragul unei crize de nervi dacă nu ai cum şi unde să ţi se bage o vorbă bună pentru ceea ce, de fapt, ai tot dreptul să obţii într-un interval decent de timp. Nu are sens să mai vorbim despre obţinerea unor acte la fel de simple, cum ar fi o adeverinţă de asigurat, chiar dacă ai contribuţiile plătite. Iar la capitolul investiţii şi afaceri situaţia e şi mai dureroasă. Numai că până şi străinii care au venit în România să facă ceva şi nu s-au adaptat secularelor obiceiuri balcanice cu ungerea celor de care au nevoie sau punerea unei vorbe bune au simţit pe pielea lor ce înseamnă să te lupţi cu birocraţia şi cât de puţină valoarea are până la urmă sintagma ”eu am făcut ceea ce trebuia să fac şi legal am dreptul la...”. Mai nimic.
Şi e cam greu să crezi tot ce spun autorităţile, cum se luptă ele să atragă investitori, când până şi în urbea noastră, acum câtăva vreme, un importamt investitor a fost pus pe fugă deşi oferea locuri de muncă şi implicit bani la stat.
Să spunem iar că e o problemă de sistem. Deja cuvintele astea au intrat în vocabularul post-decembrist ca un nou limbaj de lemn care, de data asta, nu mai avea nimic în comun cu epoca despre care zicem că e de mult decedată. Până la urmă ne-am lămurit că la noi, indiferent de timp şi orânduire, oamenii sunt la fel, oamenii sunt cei care nu se schimbă sau cei a căror mentalitate nu se vrea schimbată de cei care îi au până la urmă pe statele de plată.
Rezolvarea acestor probleme de multe ori foarte mici, dar care îţi mănâncă mult timp, pare a fi atât de simplă... Să îşi facă fiecare treaba. Nu ar fi mare lucru, dar într-o ţară în care nu îşi fac treaba sau şi-o fac prost până şi cei care conduc, ce pretenţie să mai ai la un angajat obişnuit, plătit mizer şi obişnuit ca, orice ar face, să fie înjurat de toţi. Şi ce alternative poţi avea la rezolvarea unei stări de fapt ce de acum poţi spune că, la noi, e milenară? Fuga în altă ţară! Asta dacă mai poţi. Rămâne resemnarea sau învăţarea tehnicilor balcanice de a obţine cu rugăminţi ceea ce de fapt ţi se cuvine.
