Vorbim mult, bârfim şi mai mult, iar de făcut facem puţin sau deloc. Cam asta ne defineşte în momentul de faţă pe noi ca popor. Şi perspectivele nu sunt prea bune. Am ajuns de ceva timp pe fundul gropii, majoritatea românilor trăind de pe o zi pe alta, dar asta nu ne-a schimbat prea mult, în orice caz nu în bine. Constat cu regret că şi în situaţia asta nu ne putem stăpâni dorinţa de a-i pizmui pe alţii, de a le pune beţe în roate, chiar dacă nu avem soluţii mai bune decât ale lor, ne pierdem în discuţii inutile, ce nu aduc nimic bun sau productiv. Vorbim doar de dragul de a vorbi, ne lăudăm cu ce nu am făcut, în timp ce alţii tac şi fac. Dacă e să ne uităm puţin la vecinii noştri unguri, înjuraţi cu fiecare ocazie de către unii dintre conaţionalii noştri, constatăm că au construit zeci de kilometri de autostradă în doar un an de zile, în timp ce nouă ne-a luat mai bine de cinci ani să facem acelaşi lucru, dar cu costuri de 10 ori mai mari. Căutăm soluţii mereu la alţii, fără să încercăm să venim şi noi cu propriile idei, bune, rele, cum or fi. Ajungem să trăim astfel vieţile altora, deşi nu ne definesc în niciun fel. Nu este o analiză filozofică, ci o realitate extrem de dureroasă, care de zeci de ani ne macină puţin câte puţin. Ne trimitem copiii la facultăţi unde nu vor să meargă, iar apoi obţin o diplomă doar ca să se recalifice la scurt timp după absolvire. Mulţi dintre noi îşi trăiesc vieţile mecanic, aproape la comandă, fără să fie definiţi de nevoi şi aspiraţii proprii. Câteodată mă gândesc la faptul că noi, românii, am inventat definiţia inutilităţii în gândire şi mod de acţiune. Cea mai proastă decizie, care ne afectează sistemic de peste douăzeci de ani, este lipsa de la vot pe principiul că „nu am ce alege” sau „toţi sunt corupţi”. Este o manieră simplistă de a gândi, de a nu vedea imaginea de ansamblu, pentru că neparticiparea la alegeri nu face altceva decât să aducă în Parlament personaje şi mai nepregătite, dar şi mai corupte, cum s-a şi dovedit de altfel, prin simplul fapt că cei care îi votează sunt membrii de partid, ce fac diferenţa pe fondul absenteismului masiv de la urne. Privim lucrurile doar în alb şi negru, fără să sesizăm nuanţele de gri, ce oferă de multe ori soluţii mai bune la problemele noastre decât extremele. Eşti ori cu noi ori împotriva noastră, o lozincă pe care am auzit-o atât de des în ultimii ani şi care ne-a înrăit, creând conflicte artificiale. În ciuda acestui amestec de prostie, indiferenţă, incompetenţă şi discriminare pe diverse criterii, au reuşit să apară şi oameni de calitate, cu o gândire sănătoasă şi practică, iar speranţa mea stă în ei pentru a reuşi să depăşim situaţia în care ne aflăm. Ne stă în putere să îi încurajăm atunci când îi întâlnim şi să îi susţinem în ceea ce fac, fie că e vorba de sport, politică sau orice alt domeniu. Şi asta pentru că reuşita lor va fi reuşita noastră, fie doar prin faptul că au reuşit să schimbe măcar puţin modul nostru de gândire, ce s-a dovedit atât de păgubos de-a lungul anilor.
