Dacă în sport poate fi dat un exemplu, acela este Spania. În aproape orice ramură a sportului ibericii sunt fie campioni mondiali, fie pe aproape, pornind de la fotbal şi până la baschet sau handbal. Explicaţia este simplă: centrele de copii şi juniori, dar şi educaţia. În şcoală copiii sunt educaţi să facă sport, iar cei care recrutează talente pe această zonă nu au probleme absolut deloc în a găsi micuţi care să practice în viitorul apropiat la nivel de excelenţă un sport sau altul. Evident, e nevoie de ani de zile de pregătire fizică, dar şi educaţională, pentru a ajunge să fie bun, iar spaniolii excelează şi la acest nivel. Prin comparaţie, noi, românii, suntem la ani lumină de ei. La prima vedere, diferenţele nu par prea mari, dar ele sunt, de fapt, enorme. Dacă analizăm un meci de fotbal, vom observa că românii joacă cu entuziasm, dar le lipseşte de multe ori concentrarea, necesară pentru a obţine rezultatul aşteptat. Pe final de meci, de cele mai multe ori ai noştri cad psihic şi aproape la unison se retrag în apărare, fie că sunt conduşi sau conduc pe tabela de marcaj. Nu cred în propria şansă, ceea ce arată cât de prost stau la capitolul mentalitate.
Pe de altă parte, părinţii rămân de cele mai multe ori repetenţi la modul cum îşi educă copiii. Cei cu ceva stare materială înţeleg doar să le dea odraslelor bani, fără să îi înveţe să fie şi responsabili şi să se comporte ca atare. La capitolul alimentaţie, mai praf de atât nu cred că se putea să stăm. E suficient să vezi că shaormeriile au cea mai mare trecere în oraş, ca să îţi dai seama ce fel mănâncă concitadinii noştri. Problema are rădăcini mult mai adânci. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar mulţi din cei care locuiesc acum la oraş au fost mutaţi aici de regimul comunist pentru a lucra în fabricile socialiste. Nu că ar fi fost o idee rea, dar educaţia multora dintre ei este aproape inexistentă la orice capitol. De pildă, mulţi părinţi se întrec în a găsi scuze pentru ca odraslele să nu facă sport la şcoală pe considerentul „să nu sufere sărăcuţul”, fără să ştie că, de fapt, sportul e una dintre cele mai facile metode pentru a menţine sănătatea copilului. La noi, abia când cuţitul ajunge la os ne mobilizăm pentru a face ce trebuie. Mâncăm mai bine, facem sport pentru a da câteva kilograme jos, dormim mai mult şi ne culcăm mai devreme. Treptat, ajungem să facem ce trebuie, dar paşii sunt mult prea mici. La noi ideea de sport e asociată cu spălarea de bani şi evaziunea fiscală. Centrele de juniori sunt oaze într-un ocean de mercantilism. Nu se înţelege principiul de bază aplicabil practic în orice domeniu. Ca să faci performanţă trebuie mai întâi să construieşti ceva. E doar primul pas, pentru că apoi trebuie să dai dovadă de constanţă în ceea ce faci, ca în final să vorbeşte de rezultate. Pornind de la tarele cu care ne confruntăm în prezent, e uşor să previzionezi că în mai puţin de 25 de ani nu putem vorbi de formarea unei mentalităţi la nivel individual şi colectiv, care să ne ducă la performanţă.
