Dacă faptul că ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi-a dat ”demisia de onoare”, aşa cum a numit-o dumnealui, poate fi trecut la capitolul un lucru bun, dacă şi faptul că şi-a cerut scuze în mod public poate fi numit tot un lucru bun, putem totuşi să trecem la rubrica lucruri rele faptul că scuzele ministrului nu repară răul făcut şi că ar trebui să fie cercetat şi eventual să mai şi plătească. Că demisie de onoare şi-a dat până şi Adrian Copilul Minune, deşi n-a făcut nici pe departe ce-a făcut domnul ministru. Şi câtă dreptate avea Adrian ăsta când a spus că, dacă îţi dai demisia, organele abilitate îţi lasă în pace familia şi destul de repede eşti şi tu lăsat în pace! Tot vorbeam de lucruri bune în lupta asta împotriva corupţiei... iată că l-au adus în ţară şi pe Mihai Necolaiciuc. La lucruri rele eu aş trece încă de pe acum faptul că prejudiciul adus României de omuleţul ăsta nu cred că va fi vreodată recuperat şi nu cred că va sta ascuns prea mult timp, că pe la noi se practică treaba asta de-o veşnicie. Unii spun că ar fi furat 55 milioane de euro, alţii spun că vreo 700 de milioane de euro... numai el ştie adevărul şi numai el ştie ce a făcut cu banii. Aşa că, până una-alta, aşa-zisa luptă anticorupţie rămâne o mare gogoriţă iar cei pe care noi, românii, îi plătim din banii ăştia puţini pe care încă îi mai avem, îşi văd mai departe de treburile lor, aşteptând să citească din presă pe unde mai umblă vreun infractor pentru ca apoi să-şi adjudece meritul de a-l fi prins. Dar stau eu şi mă întreb: a acţionat el de unul singur sau a avut şi alţi complici, care acum stau cu inima la gât? Că, vorba aia, dacă s-ar fi vrut prinderea lui, asta se întâmpla destul de repede, dacă la mijloc nu ar fi fost şi alţii mai sus-puşi. Dar la ce te poţi aştepta într-un stat în care femei ca Roberta Anastase, Monica Ridzi, Elena Udrea şi altele fac ce vor ele ca pe moşia lui tătâne-su, legea nu le poate atinge şi chiar nu le pasă, atât timp cât peste ele tronează tătucu' Băse? La nimic bun. În timpul ăsta, când unii îşi fac de cap care pe unde poate, românii se bat ca nebunii pentru câte o pungă de zahăr şi una de paste făinoase sau o sticlă de ulei, uimind toată Europa, în loc să ia atitudine, să-i ia de guler pe şmecherii ăştia cărora nu le pasă că mielul de Paşti costă 23 de lei kilogramul, că ouăle vopsite se vând prin marketuri încă de acum o lună... Ca să nu mai zic cu obidă că şi anul ăsta cei mai mulţi români vor mânca drob din ficat de pui şi pipote sau de porc, iar de băut nu mai vorbim, o să bea doar cine a cules o bucată de vie anul trecut. Asta e, trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Deci, Paşte fericit dragi români!
