E criză. Nu contează ce spun guvernanţii. Om fi ieşit din recesiune, dar criza persistă. Persistă în economie şi în sufletele noastre. Nu sunt bani şi parcă nu mai e nici omenie. Sufletul nostru creştin pierde teren în faţa răutăţilor şi uităm să mai fim buni şi înţelegători. Ne înrăim pe zi ce trece şi, deşi suntem conştienţi de acest lucru, nu facem nimic să ne salvăm liniştea interioară. Vine însă o zi când constaţi că toată zbaterea şi toată agitaţia de zi cu zi nu-şi au rostul, că poţi pierde totul într-o secundă.
Vin sărbătorile şi ar trebui să fim mai buni, mai indulgenţi şi mai darnici. Dar o facem?
Pentru mine sărbătorile sunt acum altfel. De vreo patru ani nu mai sunt ce au fost. Am mai povestit cândva că un cunoscut mi-a spus odată că, oricât de greu cred că-mi este la un moment dat, să nu uit că poate fi şi mai rău. Câtă dreptate avea! Acum aproape patru ani mi-am pierdut tatăl. În perioada care a urmat mi-a fost tot mai greu iar în toamna trecută mi-am pierdut şi mama. S-a rupt ceva în mine, iremediabil. Am avut, însă, sprijinul familiei... ce mai rămăsese din ea. Dacă am crezut vreo clipă că am atins apogeul suferinţei, am greşit. Acum o lună am pierdut-o şi pe singura mea soră. Brusc, incredibil şi bulversant. Când o fiinţă plină de viaţă şi cu un suflet frumos se stinge la doar 37 de ani începi să te gândeşti dacă tot ceea ce ai făcut în viaţa asta a meritat efortul, dacă nu cumva te-ai pierdut în amănunte fără importanţă şi ai uitat ceea ce este esenţial. Din acel moment totul în jurul tău capătă o altă dimensiune. Cel puţin mie asta mi s-a întâmplat.
Ce-mi doresc de la aceste sărbători, primele fără mama şi sora mea? Linişte sufletească. Dar e o dorinţă ce nu-mi poate fi îndeplinită, pentru că nu-i poţi dicta sufletului, mai ales când vezi în jurul tău lucruri care te umplu de mâhnire. Depun eforturi supraomeneşti să evit lucrurile urâte din jur şi să înfrumuseţez ceea ce se poate. Mă lovesc, însă, de bariere incredibile, de oameni haini, minciună şi perfidie. Sigur că toate acestea au existat şi înainte, dar atunci eram puternică şi le ţineam piept. Acum mă dor toate loviturile şi constat că nici măcar timpul nu mai poate vindeca rănile.
Dacă rândurile de mai sus vi se par triste, vă rog să nu vă întristaţi citindu-le. Vin sărbătorile. Profitaţi din plin de fiecare zi petrecută alături de cei dragi. Prelungiţi cât de mult puteţi momentele fericite şi evitaţi-i pe cei care, în nemernicia lor, vă provoacă supărare. Viaţa e atât de scurtă... Încercaţi să vă înconjuraţi de oameni care fac bine sufletului dumneavoastră, fie ei rude, prieteni, colegi sau simple cunoştinţe. Luaţi de la ei puterea de a trece peste momentele grele. Şi încă ceva: nu uitaţi că banul nu este totul. Vremurile în care trăim ne-au sărăcit. Pe unii mai mult, pe alţii mai puţin. Paştele de anul acesta va fi, probabil, mai sărac decât în alţi ani. Nu disperaţi. Cei care vă iubesc nu aşteaptă să le dăruiţi lucruri scumpe iar masa va fi îmbelşugată, veţi vedea, dacă îi veţi avea alături doar pe cei dragi.
Sărbători liniştite vă doresc, tuturor!
