Protestele începute zilele trecute de salariaţii aparatului central al Ministerului de Finanţe, pe motiv de neplată a stimulentelor mai mult ori mai puţin meritate, s-au întins în mai toată ţara, cuprinzând tot ce înseamnă fisc, de la portărel şi femeia de serviciu şi până la directorul care nu mai încape în fotoliul său de şef din cauză de prea multă nemuncă. Şi pentru ca stilul mioritic de turmă să nu se dezmintă, focul supărării celor câteva sute de conţopişti „de la centru” s-a întins rapid în ţară, aşa că greva spontană a devenit oarecum generală.
Acum, nu neg dreptul oricui de a protesta, dacă are motive. Numai că dacă în cazul bugetarilor „de rând” de pe la Protecţia Copilului ori de la alte instituţii de stat, care au ieşit în stradă din cauză că au rămas cu 5-600 de lei din salariu după ce şi-au văzut reduse lefurile, protestele ar fi de înţeles, nu acelaşi lucru se poate spune despre un frecător inutile de hârtii de la minister, care se opărea dacă vreun subaltern nu-i spunea de dimineaţă până seara „dom' director” şi-i făcea temenele câte cinci minute la fiecare intersectare de traseu pe holurile instituţiei. În primul rând pentru că respectivul ins s-a dat lovit în inima bugetului propriu şi personal de către maştera de ministru, care l-a lăsat fără stimulente considerate de respectivul funcţionar drept inalienabile şi inamovibile. Păi cum adică, dom' ministru, ţi-ai lăsat trântorul din subordine fără recompensele de 150% din salariu, primite pentru că făcea şi el, acolo, ce-i scria în fişa postului? Păi se poate asemenea treabă?
Repet, îi înţeleg pe cei care au rămas cu salarii de 5-600 de lei, dar nu pot pricepe în ruptul capului de ce primea şoferul sau femeia de serviciu de la minister un „mic” spor de 120 sau chiar 150% din salariu pentru că dezlega rebusuri în timp ce aştepta să-i facă piaţa vreunui mahăr cu funcţie ori pentru că flutura alene mopul pe holurile ministerului.
Dar aceste stări de lucruri sunt la fel de fireşti şi pentru societatea asta bolnavă în care trăim, pe cât de „normale” sunt şi lefurile prevăzute în noua lege unică a salarizării bugetarilor. Nu-i aşa că e perfect normal ca un poliţist să aibă salariul de vreo 1.000 de lei, în timp ce senatorul ori deputatul primesc câte 7.500 de lei pentru că dorm cu abnegaţie în Parlament? Nu-i aşa că e absolut firesc ca un medic să primească 2.000 de lei pe lună, iar consilierul unui parlamentar, consilier al cărui unic merit e că a pupat dosul cui trebuia la momentul oportun, să fie cadorisit de stat (că tot stă degeaba) cu 2.700 de lei în fiecare lună?
Şi ne mai mirăm că ne pleacă medicii, că tinerii care sunt întrebaţi despre ce vor face în viitor spun că vor pleca din ţară, că poliţiştii acceptă şpăgi de toate felurile... Păi, chiar aşa, de ce s-ar mai face tinerii noştri doctori, poliţişti, profesori, când e mult mai profitabil să uiţi tot ce ai învăţat în şcoală, să înveţi ce înseamnă nesimţirea şi tupeul de partid şi să candidezi pentru un post călduţ de parlamentar, care nu face nimic în schimbul banilor pe care-i primeşte?
Acum, nu neg dreptul oricui de a protesta, dacă are motive. Numai că dacă în cazul bugetarilor „de rând” de pe la Protecţia Copilului ori de la alte instituţii de stat, care au ieşit în stradă din cauză că au rămas cu 5-600 de lei din salariu după ce şi-au văzut reduse lefurile, protestele ar fi de înţeles, nu acelaşi lucru se poate spune despre un frecător inutile de hârtii de la minister, care se opărea dacă vreun subaltern nu-i spunea de dimineaţă până seara „dom' director” şi-i făcea temenele câte cinci minute la fiecare intersectare de traseu pe holurile instituţiei. În primul rând pentru că respectivul ins s-a dat lovit în inima bugetului propriu şi personal de către maştera de ministru, care l-a lăsat fără stimulente considerate de respectivul funcţionar drept inalienabile şi inamovibile. Păi cum adică, dom' ministru, ţi-ai lăsat trântorul din subordine fără recompensele de 150% din salariu, primite pentru că făcea şi el, acolo, ce-i scria în fişa postului? Păi se poate asemenea treabă?
Repet, îi înţeleg pe cei care au rămas cu salarii de 5-600 de lei, dar nu pot pricepe în ruptul capului de ce primea şoferul sau femeia de serviciu de la minister un „mic” spor de 120 sau chiar 150% din salariu pentru că dezlega rebusuri în timp ce aştepta să-i facă piaţa vreunui mahăr cu funcţie ori pentru că flutura alene mopul pe holurile ministerului.
Dar aceste stări de lucruri sunt la fel de fireşti şi pentru societatea asta bolnavă în care trăim, pe cât de „normale” sunt şi lefurile prevăzute în noua lege unică a salarizării bugetarilor. Nu-i aşa că e perfect normal ca un poliţist să aibă salariul de vreo 1.000 de lei, în timp ce senatorul ori deputatul primesc câte 7.500 de lei pentru că dorm cu abnegaţie în Parlament? Nu-i aşa că e absolut firesc ca un medic să primească 2.000 de lei pe lună, iar consilierul unui parlamentar, consilier al cărui unic merit e că a pupat dosul cui trebuia la momentul oportun, să fie cadorisit de stat (că tot stă degeaba) cu 2.700 de lei în fiecare lună?
Şi ne mai mirăm că ne pleacă medicii, că tinerii care sunt întrebaţi despre ce vor face în viitor spun că vor pleca din ţară, că poliţiştii acceptă şpăgi de toate felurile... Păi, chiar aşa, de ce s-ar mai face tinerii noştri doctori, poliţişti, profesori, când e mult mai profitabil să uiţi tot ce ai învăţat în şcoală, să înveţi ce înseamnă nesimţirea şi tupeul de partid şi să candidezi pentru un post călduţ de parlamentar, care nu face nimic în schimbul banilor pe care-i primeşte?
