Uraaa! Super-mega-geniile din guvernul Boc au stat îndelung pe gânduri, au pus de-un brainstorming încrucişat cu un think-tank şi au emanat o ultra-găselniţă: pentru combaterea luxului deşănţat pe care îl afişează tot soiul de parveniţi care se bat cu cărămida-n merţan că n-au un chior prin buzunare, se va înfiinţa poliţia fiscală. Da, aţi citit corect, poliţia fiscală. Dacă aveţi nelămuriri legate de ce este şi cu ce se mănâncă această nouă şi vajnică structură a aparatului de stat (care se micşorează prin expansiune), aflaţi că este vorba de un organ al cărui rol este de a scotoci prin toate facturile, statele de plată, chitanţele şi bonurile de mână pe care le deţin „iliciţii”, pentru a vedea dacă respectivii nu cheltuiesc cumva mai mult decât primesc (că şi aşa primesc de multe ori fără să merite...). Iar dacă se va dovedi că inşii cu pricina au aplicat cu succes zicala capitalistă de acum vreo 30 şi ceva de ani, cum că „azi la cec un leu depui, mâine el va scoate pui”, hop! şi inspectorii sau cum se vor fi numind funcţionarii cu pricina, călare pe duşmanul bugetului de stat!
Nu-i aşa că e ceva de vis? Ba chiar de basm, am putea spune, dacă ne gândim cam care ar trebui să fie clienţii unei asemenea organizaţii: politicieni, demnitari şi funcţionari publici, interlopi transformaţi din valutişti de colţ de stradă în „recuperatori” cu firmă şi relaţii, tot soiul de fii, fiice, nepoţi, cumetri şi alte asemenea neamuri (mai mult ori mai puţin proaste) ale tuturor parveniţilor care acum îşi spală călcâiele crăpate în jacuzzi-uri cu robinete de aur, ori se duc la frizerul din colţ cu Maybach-ul de toate zilele, ca să-şi aranjeze perciunii de mafiot reşapat, într-un cuvânt toată „noua protipendadă” a unei Românii care a trecut de mult de buza prăpastiei.
Şi nu se poate să nu vă imaginaţi cum ar veni să apară un inspector al acestei „poliţii fiscale” la uşa lui alde Videanu, Udrea, Năstase, Mitrea, Gabriel Oprea, Tăriceanu, Geoană, Crin Antonescu ori mai ştiu eu ce sindicalist ori politician (că de multe ori e totuna...). Vă daţi seama pe ce culmi ale statului de drept ar trebui să ajungă ţara noastră ca să vedem şi noi, fără să visăm cu ochii deschişi, un subaltern care îşi controlează şi îşi trage la răspundere şeful, un angajat care îşi trimite în judecată directorul... E drept, în alte ţări din lumea asta asemenea lucruri se întâmplă, şi nu de azi-de ieri, ci de ani buni. Întrebaţi un american, de exemplu, care sunt cele două lucruri de care se teme cel mai mult în viaţă. Aproape invariabil, vă va răspunde: moartea şi fiscul. Iar mentalitatea aceasta, corectă de altfel, e împărtăşită de multe alte ţări cu adevărat civilizate. Un fapt divers: în Cehia, ministrul Transporturilor a rămas şase luni fără permisul de conducere pentru că a circulat cu numere de înmatriculare false. Nu pentru că ar fi lovit pe cineva, Doamne fereşte! La noi, e suficient să vă amintiţi ce au păţit beizadelele foştilor şi actualilor politicieni când au fost prinse zburând cu 280 de kilometri pe oră prin buricul Bucureştiului: NIMIC.
Din punctul ăsta de vedere, da, sunt de acord: să vină ilicitu'! Dar nu cred că se va şi întâmpla aşa ceva...
Nu-i aşa că e ceva de vis? Ba chiar de basm, am putea spune, dacă ne gândim cam care ar trebui să fie clienţii unei asemenea organizaţii: politicieni, demnitari şi funcţionari publici, interlopi transformaţi din valutişti de colţ de stradă în „recuperatori” cu firmă şi relaţii, tot soiul de fii, fiice, nepoţi, cumetri şi alte asemenea neamuri (mai mult ori mai puţin proaste) ale tuturor parveniţilor care acum îşi spală călcâiele crăpate în jacuzzi-uri cu robinete de aur, ori se duc la frizerul din colţ cu Maybach-ul de toate zilele, ca să-şi aranjeze perciunii de mafiot reşapat, într-un cuvânt toată „noua protipendadă” a unei Românii care a trecut de mult de buza prăpastiei.
Şi nu se poate să nu vă imaginaţi cum ar veni să apară un inspector al acestei „poliţii fiscale” la uşa lui alde Videanu, Udrea, Năstase, Mitrea, Gabriel Oprea, Tăriceanu, Geoană, Crin Antonescu ori mai ştiu eu ce sindicalist ori politician (că de multe ori e totuna...). Vă daţi seama pe ce culmi ale statului de drept ar trebui să ajungă ţara noastră ca să vedem şi noi, fără să visăm cu ochii deschişi, un subaltern care îşi controlează şi îşi trage la răspundere şeful, un angajat care îşi trimite în judecată directorul... E drept, în alte ţări din lumea asta asemenea lucruri se întâmplă, şi nu de azi-de ieri, ci de ani buni. Întrebaţi un american, de exemplu, care sunt cele două lucruri de care se teme cel mai mult în viaţă. Aproape invariabil, vă va răspunde: moartea şi fiscul. Iar mentalitatea aceasta, corectă de altfel, e împărtăşită de multe alte ţări cu adevărat civilizate. Un fapt divers: în Cehia, ministrul Transporturilor a rămas şase luni fără permisul de conducere pentru că a circulat cu numere de înmatriculare false. Nu pentru că ar fi lovit pe cineva, Doamne fereşte! La noi, e suficient să vă amintiţi ce au păţit beizadelele foştilor şi actualilor politicieni când au fost prinse zburând cu 280 de kilometri pe oră prin buricul Bucureştiului: NIMIC.
Din punctul ăsta de vedere, da, sunt de acord: să vină ilicitu'! Dar nu cred că se va şi întâmpla aşa ceva...
