25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Faţă de obişnuita şi mult criticata „acalmie” a societăţii civile româneşti, care nu s-au prea mişcat atunci când e cazul, ultimele săptămâni arată contrariul. Se pare că odată cu începerea protestelor pro şi contra proiectului Roşia Montană, care continuă, deşi iniţial păreau aşa, o mişcare de o seară, românii au găsit dorinţa de a ieşi şi protesta în stradă pentru cele mai diverse motive.

De la câinii maidanezi la problemele grave din Sănătate şi, evident, Roşia Montană, protestele o ţin lanţ, în Capitală mai ales, dar şi în alte câteva zone din ţară. Chiar dacă uneori mai timid, mai ales în judeţe, faptul că oamenii protestează ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru cei de la guvernare, pentru cei din opoziţie şi oricărui politician care are, vrea sau a avut de-a face cu guvernarea, de la Revoluţia din decembrie 1989 încoace. Ar trebui să se gândească doar la faptul că, aproape indiferent de natura protestului, indiferent de acuzaţiile ce apar mereu, legate de cine are interesul să se protesteze sau cine nu, faptul că fenomenele continuă înseamnă că românii s-au săturat de toţi. S-au săturat şi ne-am săturat de politicienii Hopa-Mitică, care una zic azi şi alta fac peste câtăva vreme, chit că subiectul e acelaşi. La fel de sătulă este lumea de oameni care şi-au asumat guvernarea odată, dar nu au uitat să se scuze cu „greaua moştenire”. Iar asta au făcut-o absolut toţi cei care s-au perindat zeci de ani la cârma guvernului.  

Cred că indiferent de raţiunea iniţială a protestelor, a fiecăruia în parte, faptul că strânge zeci, sute, mii sau zeci de mii de oameni în stradă ar trebui să schimbe ceva. Măcar la nivel de percepţie a felului în care cei care conduc acum sau au de gând să o facă, dar şi cei care au condus ţara asta au bunul simţ ca măcar să se prefacă că fac ceva util. Şi asta doar pentru că au fost aleşi şi nu când se apropie iar alte alegeri. Din păcate, toţi vedem că genul politicianului care ştie să vorbească dar care nu ştie să facă practic nimic e la modă. Şi acum e pe faţă. Mulţi politicieni aleşi se bazează pe faptul că vor fi aleşi când lumea se va sătura de ceilalţi. Numai că între timp lumea s-a cam prins că şi ceilalţi sunt la fel, aşa că poate nu ar fi de mirare să apară şi un protest la urna de vot. Deşi sunt sigură că la cât de pricepuţi sunt domnii, tot se vor alege între ei, başca de către morţii din cimitire şi dispăruţii fără urmă. Astea find cam singurele categorii din ţara asta care ar putea să îi mai creadă.


Articole înrudite