Nu voi comenta acum vis-a-vis de calitatea celor ce vor pecetlui destine în următorii patru ani şi nici despre faptul că, din punctul meu de vedere, 70-80% din cei 588 de parlamentari ai României provin din rândul inculţilor, turnătorilor la Securitate, penalilor, populiştilor şi al prăduitorilor banului public. Nu voi vorbi nici despre faptul că pentru mulţi dintre aceştia mandatul de parlamentar reprezintă cu adevărat o binecuvântare, în condiţiile în care nu au o profesie, iar în toată viaţa lor nu au făcut altceva decât să se comporte precum nişte lipitori. Ca să nu mai zic de faptul că mulţi dintre penali şi-au asigurat liniştea pentru următorii patru ani, că doar n-o îndrăzni independenta de justiţie să pună la zid vreun mare gangster de prin politică sau administraţie. Cel puţin, nu acum.
Am remarcat, în schimb, că pestriţii ăştia ai noştri sunt aşa dornici de muncă şi doritori de a redresa situaţia noastră financiar-economică încât nici nu au aşteptat să depună jurământul şi au şi început să facă demersuri pentru a pune în practică anumite promisiuni din pliantele de campanie. Aleşii noştri nici nu şi-au primit oficial mandatele, dar au creat, doar pocnind din degete, peste 100 de locuri de muncă. Nu, nu le căutaţi prin ziare sau pe site-uri de recrutare, că nu sunt pentru dumneavoastră, cetăţenii de rând. Alea, peste 100, sunt pentru ei. Că doar nu era să rămână România fără opoziţie în Parlament, care şi-aşa e o mămăligă frumos colorată. Au pus la punct un sistem de vot atât de bun încât, în viitorul legislativ, vom avea, în loc de 471 de parlamentari, 588: 394 de deputaţi şi 176 de senatori. Evident, indemnizaţiile, cheltuielile cu diurna, transportul, cazarea, deplasările în străinătate vor fi suportate tot de noi. Că doar n-or face nenii ăştia vreo chetă ca să-şi susţină slaba activitate, chiulul şi mofturile demne de Palatul Parlamentului din propriul buzunar. Mă gândeam că americanii, pe care îi cam invidiam până acum, trebuie să fie tare supăraţi că i-am întrecut. Parcă-i văd privind cu jind către România, invidiindu-ne, în timp ce fac tot felul de planuri şi schiţe (ca în serialul Prison Break) pentru o mega-răscoală, nemulţumiţi că ţara noastră a întrecut chiar şi Congresul Statelor Unite. Ãia, la o populaţie de aproximativ 315 milioane, au doar 535 de membri în Congres, în timp ce noi avem 588 de parlamentari la 20 de milioane. Asta da democraţie!
Eu mă bucur cel mai mult pentru Jiji, războinicul luminii. A reuşit să scape de scaunele alea plasticate, de proastă calitate, din Parlamentul European (că tot s-a plâns de ele) şi să aibă şi el parte, în sfârşit, de unele confortabile, din piele, să stea şi el crăcit, ca la mama lui acasă. C-o fi greu tare după vreo zece înjurături, vreo trei mătănii, toate astea reluate negreşit, să nu poţi să te relaxezi ca un bun creştin ce eşti.
Dumneavoastră, până una-alta, aşteptaţi sutele de mii de locuri de muncă. Nu de alta, dar dacă aceşti domni se mişcă atât de bine şi în cazul nostru, chiar ne aşteaptă un viitor strălucit. Până atunci, nu renunţaţi să mai faceţi economie, dacă puteţi. Tăiaţi din lista cumpărăturilor pentru sărbători şi bradul, şi globurile, şi cadourile, şi porcul, şi hainele noi. Românul este tolerant, iertător, se descurcă, în final. Pe asta mizează şi ei.