Politica nu ţine de foame. Ne bagă în foame!

Zilele trecute, cineva îmi atrăgea atenţia asupra faptului că petrecem din ce în ce mai mult timp uitându-ne la televizor la dezbateri pe teme politice sau la transmisiuni din Parlament, de la Guvern sau din sediile partidelor. Parcă până acum nu erau atât de multe scandaluri în politică, îmi spunea persoana respectivă. Ba da, erau, cum să nu?! Numai că noi nu le dădeam aşa de multă importanţă ca acum. Şi există o explicaţie pentru asta: politica e în tot şi în toate, dar impactul ei asupra vieţii noastre de zi cu zi este mult mai evident acum, când criza a reuşit să ne arate cât de importante sunt deciziile politice pentru buzunarul cetăţeanului, pentru bunul mers al economiei, pentru imaginea ţării în lume şi, de ce să nu recunoaşte, pentru sănătatea mintală a acestui popor. Cred că abia cum românul conştientizează importanţa votului său. Sau, mă rog... sper că a ajuns să conştientizeze acest lucru.
La începutul acestei crize spuneam că toate problemele care vor fi generate de „cutremurele” financiare şi nu numai inerente acesteia au şi o parte bună: ne scutură puţin pentru a ne trezi la realitate. Prea deveniserăm cheltuitori, orgolioşi, neatenţi cu cei din jur şi preocupaţi de lucruri absolut neimportante. Constat acum că multe s-au schimbat în societatea românească şi în fiecare dintre noi.
Nu fac parte dintre cei 1% dintre români care nu duc grija zilei de mâine. Nici pe departe. Dar nu vreau să scriu aici despre felul în care m-a afectat pe mine criza. Poate că o voi face, cândva, într-un jurnal online... Voi scrie însă despre oamenii cu care iau contact zilnic şi care nu au posibilitatea, ca mine, să se exprime în scris. Nu că asta ar ajuta la ceva, altceva decât la o „descărcare” menită să restabilească fie şi pentru câteva ore, doar, echilibrul psihic. Nu, exprimarea temerilor, a necazurilor, a lipsei de speranţă nu rezolvă nimic. Ia-ţi găndul de la ideea că asta ar putea să sensibilizeze pe cineva. Nu interesează pe nimeni problemele tale! Este inutil să-ţi strigi năduful. Asta s-a văzut foarte clar în ultimele luni, când zeci de mii de români au ieşit în stradă. Am văzut oameni de vază care au plâns, pur şi simplu, măcinaţi de neputinţă. Din păcate, politicienii nu au făcut altceva decât să dea din umeri. Am văzut politicieni care acum doi ani cerşeau voturi pe stradă şi care acum îşi bat joc de misiunea lor în Parlament. Ne vor mai cere votul şi peste doi ani. Iar noi, câţi vom mai fi, vom face aceleaşi greşeli ca în ultimele două decenii, dacă nu ne vom învăţa lecţia. Eu, personal, nu mi-am întâlnit niciodată deputatul şi senatorul în colegiul meu. I-am văzut în câteva conferinţe de presă, vorbind vorbe. Nu-i vorbă, nici nu i-am votat. Am votat pe alţii, care nu le-au dat sacoşe vecinilor mei care stau toată ziua la colţul blocului sau bat pieţele la vânătoare de chilipiruri. Ei au ales şi pentru mine. Acum îmi cer să iau atitudine, în calitate de ziarist, pentru că au ajuns să facă foamea. La ce bun? Am făcut-o mereu, dar n-a contat. Oare va conta cum?