Rude care plâng şi acuză că le-a murit copilul, tatăl, soţul, mama, depinde de situaţie, doar pentru că de la spitalele unde s-au dus cu speranţa că vor fi salvaţi au primit doar veşti de moarte. Nu e deloc o ştire neobişnuită. Două cazuri s-au întâmplat în România în nici o săptămână, unul legat de un tecucean, altul legat de un pilot. Numai că, din păcate, astfel de situaţii apar mult prea frecvent în ultima vreme. Foarte rar cineva chiar plăteşte iar când se întâmplă asta, de multe ori nu cel cu adevărat vinovat este cel „scos în faţă”.
Când astfel de cazuri apar, societatea se rupe în două. Medicii se simt lezaţi că sunt acuzaţi şi, de cele mai multe ori, pot dovedi în fel şi chip că altfel nu se putea şi că, orice s-ar fi întâmplat, omul ăla murea. Iar supărarea asta, pe cei care au scos cazul la iveală şi pe cei care s-au plâns, de fapt nu rezolvă nimic. De cealaltă parte, familia rămasă în urmă, cunoştinţele sau cei care doar au auzit de caz, evident că sunt revoltaţi. Mulţi se gândesc, pe bună dreptate, că dacă te duci la doctor, şi nu cu o formă gravă de cancer, ci cu ceva banal, şi mori, atunci ce rost mai are totul... Este mai mult decât trist faptul că din ce în ce mai mulţi au impresia că doar şansa îi face să se vindece şi să nimerească peste un medic bun sau măcar peste unul care a fost într-o pasă bună.
Ce scriu poate părea extrem de nedrept dacă cel care citeşte face parte din gruparea „albă”, şi aici mă refer la medicii care au la activ aşa de multe vieţi salvate că nu le mai ştiu numărul. Şi, ca să fim drepţi, sunt destui, dar, din păcate, nu apar decât rar în lumina reflectoarelor. O să spuneţi că dacă îşi fac meseria corect dar nu au realizat vreo descoperire mondială nici nu ar avea de ce să fie scoşi în linia întâi. Doar exemplele negative şi cei care au făcut ceva remarcabil în Medicină apar în lumina reflectoarelor, asta deoarece restul ar trebui să fie partea de normalitate, bunii practicieni ai oricărei meserii.
Cert e că, după un astfel de incident tragic, soldat cu moartea cuiva şi unde planează suspiciunea de culpă, doar rezultatele unei anchete nu rezolvă nimic. În general, dacă nu e mortul de vină, vinovat e sistemul medical. Ãsta e un răspuns ce apare în mai toate anchetele, într-o formă sau alta, în ultimii 22 de ani. Şi, dacă lucrurile rămân la fel, nici nu cred că acest sistem se va schimba vreodată. Medicii ar trebui să înţeleagă că un astfel de caz nu înseamnă stigmatizarea întregii caste şi ei ar trebui să fie primii care să ceară excluderea uscăturilor din rândul lor. Şi pacienţii trebuie să înţeleagă că nu toţi medicii sunt slab pregătiţi sau rău intenţionaţi. Din păcate, cred că niciuna dintre părţi nu va găsi vreodată înţelepciunea să înţeleagă aceste lucruri.
