Iată că protestele de săptămâna trecută, deşi nu au reuşit să zguduie încăpăţânarea lui Boc, deşi nu au avut ca rezultat decât o aburire a lucrătorilor din finanţe, acestora fiindu-le promisă plata stimulentelor după performanţele obţinute la locul de muncă, au avut totuşi un efect, au scos ursul din bârlog, adică l-au făcut pe preşedinte să apară măcar la o emisiune televizată. Iaca poznă, ce să vedeţi oameni buni, cică a aflat şi dumnealui de stimulentele din finanţe abia acum vreo două luni! Colac peste pupăză, cică finanţiştii nici măcar nu aveau dreptul să protesteze pentru că miniştrii de finanţe anteriori le-au propus o grilă de salarizare fără stimulente pe care au refuzat-o. Acum stau şi mă întreb şi eu, ca omul neavizat, oare cu ce unitate de măsură va fi măsurată performanţa la locul de muncă, oare nu cumva cu aceeaşi de până acum, cea numită ”ochiul şefului”, unitate de măsură care indiscutabil ţine de corupţie, de clientelismul politic? Şi pentru că nu era destul de încâlcit birocratismul de pe la finanţe, acum, în afară de sarcinile de serviciu, fiecare angajat, de la şofer, secretară, până la micii directoraşi, va trebui să raporteze şefului ierarhic ce de-a mai performanţe a realizat, totul va fi centralizat şi Direcţia Generală a Finanţelor va stabili cine şi cât stimulent va primi fiecare angajat din teritoriu. Păi ghem mai încâlcit ca ăsta nici că s-a mai pomenit! Oricum ar fi, legale sau ilegale, oamenii nu cer măriri de salarii, cer doar să primească banii pe care îi primeau şi până acum două luni, bani pe baza cărora unii au luat credite de la bănci şi asta nu fără să se gândească, după cum afirmă preşedintele. Pentru că nimeni nu-i cretin, nici măcar în ţara asta a tuturor posibilităţilor, să se îndatoreze la o bancă gândindu-se că venitul îi va fi redus aproape la jumătate în perioada următoare de către incompetenţii din fruntea ţării. Ce mi-a plăcut e faptul că Băse era şi probabil că este şi azi conştient că vor urma proteste chiar mai consistente decât cele de până acum. Mai ales că Opoziţia, prin vocea „folcloristului român” după cum l-a numit cosaşul Boc pe Victor Ponta, a chemat tot românul să iasă în stradă, să intre toată lumea în grevă generală. cu ocazia depunerii moţiunii de cenzură. Şi liderii de sindicate au promis că vor fi acolo cu mic, cu mare. Măi Victoraş, ai mare grijă să nu-ţi pună ăştia în cârcă vreo acuzaţie de instigare la revoltă, ceva, că nu m-ar mai mira nimic. Bine măcar că Băse ne-a liniştit asigurându-ne că madam Udrea n-are şanse să ajungă nici în fruntea PD-L-ului, nici prim-ministru, nici preşedinte al românilor, cică n-are destulă maturitate politică. Da pentru turism are, nu-i aşa?