Pasiuni incandescente

Căldura de foc a pus stăpânire pe plaiurile mioritice, însă anotimpul topirii la propriu refuză să aducă şi o oarecare pace, potolirea pasiunilor, bine meritata vacanţă de la conflicte. Aiurea! Vremea concediilor e amânată pentru români în acest an. Politicienii au alte planuri. Încă nu au finalizat disputa pe ciolanul beneficiilor. De aceea mulţimile trebuie reconvocate, ca masă de manevră divizată şi asmuţită, o parte contra celeilalte. Pasiunile maselor au fost stârnite, aţâţate, iar acum, colegi de serviciu care colaborează destul de bine, vecini care se salută politicos, ori chiar rude, par pregătite să îşi sară mai abitir, reciproc, la beregată. Oare de ce s-or fi lăsând mulţimile mânate în bătălii care se dovedesc a nu le aparţine, nici la izbucnire, şi nici la culegerea roadelor? Sfada politică se poate compara cu o bătaie dintre găştile de cartier. Gaşca câştigătoare îşi adjudecă influenţa asupra zonei, până când adversarii lor reuşesc să îi trosnească, preluându-le beneficiile. Este chiar atât de simplu! Iar mulţimile nu au nici măcar un beneficiu. Soarta lor depinde de „bunătatea” găştii câştigătoare. Dacă cei care s-au aşezat la putere au o oarecare compasiune şi pentru cei mulţi, atunci mulţimile nu simt atât de grea povara existenţei. Dacă dimpotrivă, nu au măcar un dram de conştiinţă, cei care s-au cocoţat îi jupoaie şi de ultima leţcaie, aducând norodul în sapă de lemn. Folclorul modern a creat o zicere ce descrie foarte bine situaţia: „Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!” Am adus pe tapet „bunătatea” şi „conştiinţa”, dar cele două noţiuni reprezintă cuvinte mult prea mari. Mai curând, scăparea printre degetele politicienilor şi a câtorva „beneficii” către norod reprezintă un detaliu practic, de care ţin cont cei din „găştile politice” care au suficientă înţelepciune să priceapă faptul că aruncarea unor „firimituri” către norod înseamnă asigurarea păstrării pentru un timp mai lung a propriilor privilegii. Cei care însă, dintr-o mult prea mare lăcomie au înşfăcat totul pentru ei, mârâind spre norod: „marş de-aici!” riscă să nu mai revină la masa ciolanului, după ce gaşca adversă a reuşit să le smulgă locurile.
Tabăra lui Băse a pierdut de această dată, iar susţinătorii săi fervenţi se dovedesc surprinzător de mulţi, înfocaţi şi pasionaţi până dincolo de limita fierberii. Privind cu detaşarea observatorului care vede ipocrizia ambelor tabere politice, nu pot ignora sentimentul uluirii: de unde are norodul manevrat atâta pasiune?! Susţinătorii fervenţi ai viitorilor perdanţi au suportat ei înşişi sărăcirea ultimului mandat demonico-portocalio-violeto-verzui finalizat în alb. Şi atunci, cum pot fi atât de pasionali în apărarea celor care i-au sărăcit călcându-le concomitent demnitatea în picioare?! Prin tehnicile de manipulare ale maselor, pe care tabăra care stă să piardă le-a utilizat excesiv. Acum au adoptat ţinuta clăcaşilor, cu tricouri albe ce stau să pocnească pe ei, ori cămăşi, fără cravate. Oare le-o fi teamă să nu îi spânzure careva de cravate, şi de aceea au renunţat la ele? Însă tare am sentimentul că s-au cam spânzurat politic cu propriile mâini, de mult timp, când au pierdut contactul cu masele. Mă mai întreb ceva: nu le-o fi spus nimeni democrat-liberalilor că albul este simbolul doliului în Asia?! Singurei au ales deja doliul, instinctiv...