De multă vreme nu m-am mai enervat de maniera în care am făcut-o zilele trecute. Nu a fost vreun nenea care să mă blocheze în trafic, ci un ins care îmi cerea un leu ca să se ducă la barul de la colţul blocului. Mulţi ar spune, la prima vedere, că ar fi fost un gest omenesc, dar nu e nici pe departe aşa. Îl ştiu pe băiat de când era mic şi îmi displace să îl văd cum îşi iroseşte viaţa, dar, până la urmă, fiecare dintre noi îşi alege drumul. Ce m-a scos din sărite este că, după episodul cu cerutul unui leu, a repetat figura şi a doua zi, când m-a prins că plecam de la maşină. Aşa se întâmplă în ţara asta. Dacă eşti bun o dată şi dovedeşti că eşti de bună credinţă, lumea te ia drept fraier, în cazul de faţa te asimilează cu un „sponsor”. Cu siguranţă i s-a întâmplat oricui şi, din păcate, a devenit deja un fenomen. Sunt oameni care trăiesc din mila publică, deşi sunt apţi de muncă, iar noi îi încurajăm prin felul nostru a fi. Aşa am ajuns să întreţinem milioane de români pe bani publici sub forma ajutoarelor sociale în schimbul unor munci simbolice în folosul comunităţii, dacă le fac şi pe acelea. Nu e mai bine să îţi pierzi vremea toată ziua, de preferat cu un pahar de băutură în mână şi să mai fii şi plătit pentru asta, decât să munceşti de dimineaţă până seara pentru salariul minim pe economie? Asta e gândirea şi ea ne dăunează deopotrivă şi nouă, celor care permitem astfel de pomeni sociale, dar mai ales celor care profită de pe urma milei noastre. Desigur, sunt şi adevărate drame, oameni care au avut familii şi din diverse motive au ajuns în stradă, ai nimănui. Astfel de cazuri se pot numără totuşi pe degete şi cred că aici putem da o mână de ajutor pentru a-i ajuta să depăşească momentele dificile. Ce e de făcut? Simplu. Dacă vom fi puşi în faţa unor astfel de situaţii, să nu cedăm tentaţiei de a băga mâna în buzunar din milă pentru a le plăti unor astfel de oameni încă o zi de nemuncă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul cerşetorilor. Suntem agasaţi zilnic la semafor sau pe trotuar de oamenii străzii, schilodiţi intenţionat pentru a stârni milă şi a stoarce câţiva lei de la noi. Mai nou, nici măcar nu se mai obosesc să îţi ceară cât de cât amabil, ci se apucă să îţi mânjească geamul cu o cârpă udă sau te urmăresc pe stradă, ca şi cum ai fi dator să le dai ceva. Este, cred, momentul ca fiecare dintre noi să ia atitudine când se loveşte de astfel de situaţii, pentru că doar aşa putem diminua spectacolul ăsta de prost gust, care se desfăşoară în faţa ochilor noştri. Nu ştiu când o să ajungem la nivelul de cultură şi civilizaţie din Occident, părerea mea că ne vom apropia cam peste alţi 20, 30 de ani, pentru că acolo cei care refuză să muncească sunt văzuţi ca nişte paria. Statul te încurajează să îţi găseseşti un loc de muncă şi le acordă facilităţi patronilor care fac angajări. La noi se practică pomana, fie instituţionalizată, după cum aminteam, fie publică şi aşa nu ajungi nicăieri. Eu, unul, am pus punct „donaţiilor”. Abonatul meu s-a cam supărat, dar peste câteva zile i-a trecut. Îşi găsise alt sponsor...
