Departe de logică şi de lumea reală – aceasta este poziţionarea politicienilor care ne decid soarta. Cândva se spunea: „Acolo unde se termină logica începe armata”. Astăzi se aplică politicienilor, care aleg să fie aroganţi, surzi la problemele societăţii, acuzând jurnaliştii pentru că le-ar fi potrivnici. E rostul jurnaliştilor să fie critici. Iar legătura firească ar fi ca politicienii să îşi îmbunătăţească prestaţia ca urmare a criticii jurnaliştilor.
Speranţa progresului plutea imediat după momentul de graţie ’89. Societatea, destul de educată – mulţi auziseră de Eminescu, Creangă, Goga ş.a. - îşi dorea să fi apus gloria prostiei înscăunate. Specialiştii respirau uşuraţi, eliberaţi de povara suportării neghiobiilor deciziilor nomenclaturiştilor de partid înfipţi prin instituţii. Zadarnic aduceau specialiştii argumente logice, căci oricât de clar ar fi fost expuse, nu puteau străpunge ţestele tari, pentru a găsi acei doi sau trei neuroni ce alergau lejer în adăpostul cutiei craniene a câte unui nomenclaturist înscăunat.
Aşteptarea s-a transformat din eşec dezamăgitor, evoluând spre coşmar terifiant. După schingiuirea oficială a gramaticii a fost nevoie doar de ceva timp până când regresul s-a înfiripat şi am devenit o societate cu prea mulţi retardaţi. Dobitocii s-au cocoţat pe scaune.
Săptămâna trecută apreciam că îngrijorarea va fi cea care va decima naţia noastră, fără să fi stabilit un termen. Estimam că va fi diferit pentru fiecare dintre noi. Acum mă văd nevoită să revin.
Trendul gândirii „iluminate” ce bântuie capetele celor care ne conduc acum pare mai decis ca oricând să diminueze rapid numărul celor care au nevoie de sprijinul statului. Închiderea spitalelor a adus în faţa camerelor de luat vederi mai mulţi morţi produşi şi prin această campanie de închidere a spitalelor. Bolnavii respectivi ar fi murit oricum, pentru că, săraci fiind, nu ar fi avut resursele financiare necesare pentru a suporta cheltuielile medicale dintr-o perioadă de funcţionare normală, iar acum, cu atât mai mult medicii nu mai au cu ce să îşi facă meseria. Şi dacă tot plecau din România alarmant de mulţi medici, din perspesctiva Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cei indecişi par să fie împinşi să plece. Dacă muribunzii treceau prin spitale, îşi mai amânau întâlnirea cu Eternitatea. Însă de ce să mai fie împovărat bugetul statului cu asemenea cheltuieli inutile, şi-or fi zis „gânditorii de la putere”?! Închiderea spitalelor va înteţi pentru comunităţi întregi verdictele de genul „prezenta semne incompatibile cu viaţa”. Unii dintre cei de la putere argumentează cinic – cine vrea să se trateze se deplasează oricât de departe, până la medicul specialist.
Oricât ne-am ascude după cuvinte, ultima ispravă a Guvernului poartă o singură denumire – genocid – şi este emanată de creiere care dovedesc astfel că se poziţionează paralel faţă de compasiune, logică, şi faţă de existenţa tot mai crâncenă a românilor.
