Hai, măi oameni buni, să ne gândim puţin... sau puţin mai mult! De ce oare, mai nou, liderii de sindicat sunt din ce în ce mai des acuzaţi de măgării, mânării sau... cum să le mai spunem oare, Doamne?
De fapt, la începuturi, liderii de sindicat erau nişte oameni la fel de murdari pe mâini ca orişice muncitor, nu? Erau nişte oameni care stăteau (de regulă) cu chirie la blocurile lui ”nea Ceaşcă”, oameni care stăteau la coadă la tacâmuri, oameni care mergeau cu tramvaiul, oameni în care noi, ăştia ”mai proştii”, mai fără tărie în clanţă, îi vedeam ca pe un fel de lideri, ca pe un fel de purtători de cuvânt ai nemulţumirilor noastre, nu-i aşa? Drept pentru care i-am şi ales să ne reprezinte în lupta noastră oarbă, surdă şi fără niciun fel de rezultat, împotriva cui? Hai, că asta e chiar culmea, i-am ales pe omuleţii ăştia, care doar s-au dat cu oleacă de săpunadă pe mâini (dacă îşi mai aduc şi ei aminte cum mirosea săpunada) şi s-au dus cu clanţa lor mare să se certe, culmea, tocmai cu cei pe care noi, sau cei mai mulţi dintre noi, îi aleseserăm să ne fie conducători. Păi, cam cum vine chestia asta? Îl alegi pe Iliescu preşedinte şi în acelaşi timp îl alegi şi pe Mitrea mare lider sindicalist, apare Constantinescu preşedinte şi noi alegem un alt mare sindicalist, nu de alta, dar între timp Mitrea îşi făcuse plinul şi se lăfăia pe la Bucureşti ca deputat sau ce mama lui mai ajunsese la vremea aia.
Şi ne mai mirăm acum că apare unul ca Petcu, care numai la o ”micuţă şpagă” ia patruzeci de mii de euroi (PATRUZECI DE MII DE EURO, măcar scrieţi şi voi şi o să vedeţi că e greu de scris, d-apăi de numărat), iaca o pune pe avocata lui să spună că e nevinovat. Numai că, eu unul, chiar acordându-i prezumţia de nevinovăţie, aş apela la foştii lui colegi, la cei care îl cunoşteau de pe vremea când venea la muncă cu sufertaşul cu fasole şi jumări sau cu două felii de pâine cu parizer învelite în hârtie de ”Scânteia”, ăia să iasă măi oameni buni în faţă, să-i lase naibii pe cei avocaţi care îl tot apără şi să ne povestească cine erau pe vremuri domnu' Mitrea, domnu' Petcu, domnu' Miron Costin, domnu' Bogdan Hossu (sau Hoţu, nu ştiu cum se citeşte normal). Oare nu mai au foşti colegi, oare i-au cumpărat şi p-ăia, oare cei care i-au ales nu i-au luat niciodată la întrebări de genul: ”Măi, nene, noi te plătim din banii noştri să ne reprezinţi, de ce te-ai apucat şi de alte afaceri, nu-ţi ajungea ce luai de la noi, vrei să-ţi dăm mai mult?”. Că doar mai acu' ceva ani se plângeau liderii de sindicat că n-au din ce trăi şi că sunt tot timpul ameninţaţi cu desfacerea contractului de muncă. Păi, măi nenea lideru' de sindicat, dacă lu' mata, de când te spălai cu săpunadă şi stăteai cu chirie la stat, în doar 10-15-20 de ani ţi-au apărut aşa, ca din senin, vreo două vile, neşte terenuri agricole, başca neşte conturi prin bănci pe care ai fost atât de prost să le laşi prin Românica pentru că la sculerie nu au reuşit ăia să te înveţe o limbă străină pentru a-ţi face un cont prin Elveţia, zic io, nu crezi că miroase a ....t? Şi nu crezi că până la urmă de sub fumul ăla cu care deja te-ai obişnuit o să iasă şi focul? Ai grijă că te arzi!
