Nepăsarea unora, nenorocirea altora

„Fie să trăieşti vremuri interesante!”. Cam aşa suna o veche zicătoare chinezească, totodată filosofică şi ironică. Adică să ai parte fie de tot ce nu crezi că ţi se poate întâmpla, fie de lucruri mai plăcute, dar la fel de improbabile. Cam aşa ar putea să-şi ureze şi românii, unii altora, că tot se apropie sărbătorile de iarnă. O iarnă care pare, din punct de vedere meteorologic, mai degrabă o toamnă capricioasă ori o primăvară întârziată. Repet: din punct de vedere meteorologic. Pentru că, din alte punct de vedere, vremurile pe care am ajuns să le trăim par mai curând să semene cu nişte anotimpuri marţiene (dacă o fi existând aşa ceva...), bune numai pentru nişte extratereştri ciudaţi şi puşi pe chinuit omenirea.
Şi dacă ne uităm prin jur, pe stradă, prin magazinele tot mai asemănătoare muzeelor, pe cine ştie ce canal de televiziune, ne putem lesne imagina că ne aflăm oriunde, numai în România, aşa cum o ştiam, nu. Am ajuns o ţară nu doar ciudată, ci de-a dreptul inumană. Căci cum pot fi considerate aspecte umane conflictele mai mult sau mai puţin mocnite din Parlament, din sânul partidelor de orice culoare politică, din Guvern, pe scurt din toate structurile unui stat care numai de drept nu mai e? Exemple sunt cu ghiotura: capii Poliţiei dau mâna cu capii reţelelor interlope, micii bişniţari transformaţi graţie unei pseudo-revoluţii în ditamai afaceriştii „respectabili”, specializaţi în acapararea firmelor cu japca, îşi fac treaba braţ la braţ cu politicienii veroşi, şeful statului îi acuză pe parlamentari că au fost ocupaţi numai cu mărirea salariilor şi pensiilor, în loc să eficientizeze cheltuielile bugetare, guvernatorul băncii centrale arată cu degetul spre populaţie, spunând că noi ne-am înglodat în datorii, singuri, şi nu băncile sunt vinovate pentru asta, şefii partidelor se învinovăţesc unii pe alţii de posibila ratare a aderării României la spaţiul Schengen... într-un cuvânt, trăim cu adevărat nişte vremuri interesante. Atât de interesante, încât am fi preferat să le trăiască alţii...
Şi, cu toate acestea, cei care ne conduc nu par prea afectaţi de afundarea tot mai nesfârşită a ţării în criză. Sunt mai interesaţi de afacerile proprii, de protejarea intereselor personale, de acoperirea micilor sau marilor găuri pe care le-au făcut ei sau cei ţinuţi la sânul lor, de făcut alte şi alte promisiuni mincinoase, cum că o vom duce atât de bine, încât n-o se ne mai ardă nici să murim, darămite să emigrăm prin Congo sau Albania.
Să fie oare vorba de apropierea sărbătorilor, de se întâmplă toate aceste ciudăţenii? Se poate, dar nu cred. Pentru că pentru foarte mulţi dintre noi sărbătorile din acest an nu vor mai însemna un prilej de bucurie, de apropiere de cei dragi, ci de aducere aminte cum au fost sărbătorile odată, demult, când patronul nu „uita” să plătească salariile, când bătrânii nu erau azvârliţi din casele în care trăiseră o viaţă de mafia falşilor proprietari, când, într-un cuvânt, era altfel. Era mai bine.