De când îngenunchează oamenii de cultură în faţa oamenilor politici?

De câteva luni de zile asistăm la scene incredibile în societatea românească. Nimic nu mai pare sfânt în România zilelor noastre. Am văzut mari actori plângând în faţa camerelor de luat vederi pentru că li se diminuează veniturile sau li se taie pensiile. Am văzut artişti care se sinucid. Am văzut profesori care fac greva foamei pentru a li se recunoaşte drepturile conferite prin lege.
Ce mai urmează, oameni buni?
Ce mai aşteptăm pentru a ne trezi din letargia asta care ne transformă în sclavii unor politicieni?
Dacă nu era suficient ceea ce am văzut pe ecranele tuturor televizoarelor pentru a ne convinge că actuala clasă politică a îngenuncheat cultura şi oamenii ei, ceea ce s-a întâmplat marţi seară în Consiliul Local e, ca să spun aşa, bomboana pe colivă. Când colegii mei s-au întors în redacţie şi mi-au arătat imaginile surprinse în sala de şedinţe, unde angajaţii Teatrului Muzical stăteau în genunchi iar consilierii îi tratau cu... dosul bine înfipt în scaune, am crezut că nu-i adevărat. Trei sunt elementele şocante ale acestui incident.
Unul dintre elemente este cel legat de situaţia incredibilă în care se află Teatrul Muzical şi oamenii săi. Noi am scris ani de zile despre ce face Florin Melinte acolo. La un moment dat am început să primim ameninţări din partea dumnealui. Deşi „trăgeau câinii de mine”, mi-am călcat pe mândrie şi am mers personal să stau de vorbă cu directorul Teatrului Muzical, să aflu punctul său de vedere „direct de la sursă”, pentru că tot spunea că nu mai stă de vorbă cu reporterul de pe domeniu pentru că... are ceva cu el, personal. În fine... Am mers şi am stat de vorbă cu Florin Melinte. Nu pot relata cele discutate, dar pot să vă spun un lucru: îi cred 100% pe angajaţii săi care spun că tratează teatrul ca pe propria moşie. Dacă adaug la această impresie creată de vizita la biroul său şi câteva aspecte incredibile (de natură profesională dar şi pur personală) pe care le cunosc de la persoane foarte dragi mie care i-au fost la un moment dat subordonaţi la teatru, atunci nu pot spune decât aşa: Florin Melinte nu are stofă de director al unei instituţii de cultură iar cei care îl cunosc şi nu au înţeles asta până acum ar trebui să se gândească serios dacă ei au stofă pentru poziţiile pe care le ocupă.
Cel de-al doilea aspect şocant în ceea ce s-a întâmplat marţi în sala de şedinţe este reacţia consilierilor locali. Se discută de ani de zile despre problemele din teatru şi aleşii noştri, în marea lor majoritate, nu numai că nu iau măsuri, ci tratează cu spatele nişte oameni cărora probabil că le-a ajuns cuţitul la os, pentru că altfel nu îmi pot explica gestul disperat al angajaţilor care s-au umilit într-atât încât pur şi simplu au îngenuncheat în faţa unor politicieni. Şi aceştia din urmă i-au tratat cu dispreţ! Asta e ceea ce şochează mai mult decât orice.
Un al treilea aspect a apărut ieri, când, răsfoind presa locală, am constatat cu stupoare că până şi cei mai aprigi jurnalişti ai urbei au trecut cu uşurinţă peste incident. Aspect pe care nu am a-l mai comenta. Poate că greşesc eu şi nu e un capăt de ţară ca angajaţii unei instituţii de cultură să îngenuncheze în faţa celor care au putere se decizie în urbea noastră. Poate greşesc eu şi nu e un capăt de ţară că cei pe care urbea i-a votat tratează cu dispreţ oamenii şi ignoră pericolul pierderii de imagine cu care se confruntă o instituţie bugetată. Poate greşesc eu că am pretenţia de a vedea respect şi implicare când vine vorba de oameni...