27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ne mănâncă TVA
Ne mănâncă TVA

Mi se face pielea de găină mai ceva ca lu' Andra de la emisiunea lor când mă gândesc că ministrul banilor noştri ne scade taxa pe valoare adăugată la alimente. Da' dom' ministru, dacă preţul petrolului a scăzut în toată lumea, mata (sau... cu ă) de ce nu scazi preţul la gazul maşinii, de ce ne distragi atenţia cu cele bonuri fiscale şi cu premiile pe care ni le vei da mata (sau... cu ă), de ce spui că scăderea TVA va fi benefică pentru noi toţi? Pentru că, pur şi simplu, nu ştii!! Te-am auzit când povesteai la tv că va fi bine! Ce poate fi bine dacă voi, repet, voi (nu de alta, dar cred că ideile astea nu ţi-au venit deodată prin cap aşa, singurel) v-aţi apucat să obligaţi oamenii ăia care îşi făcuseră o afacere din a lua doi saci de cartofi, un sac de morcovi şi pătrunjel sau mai ştiu eu ce legume de pe la ruşii de pe strada Prutului şi veneau să ne vândă nouă la colţul blocului cu douăzeci de bani sau chiar treizeci de bani mai scump kilogramul, acum trebuie să aibă musai casă de marcat. Băăăiiii! nenea ministru, dacă aşa crezi mata (sau... cu ă) că rezolvi problema evaziunii fiscale, te cam înşeli. Vezi mai degrabă că evaziunea fiscală o găseşti în rândul politicienilor noştri, în rândul marilor afacerişti, dacă vrei îţi spun eu că până şi ăia care aduc unghiere din China sunt evazionişti, las-o în pace pe mămăiţa aia care închiriază o tarabă cu treizeci de lei pe lună sau pe săptămână şi care ne vinde nouă o legătură de mărar sau de pătrunjel fără bon. Tare aş vrea să ştiu şi eu dacă la tine la locul de muncă îţi dă cineva bon fiscal atunci când îţi aduce secretara cafeluţa sau şaorma aia cu de toate (inclusiv cu secretară). Aşa că, nea' ministru', ne laşi cu binele ăsta pe care ni-l tot promit toţi politicienii de vreo sută de ani încoace? Dar tu, ca ministru de finanţe, te-ai gândit vreodată că micul comerciant sau chiar şi ăla mai mare, patronul vreunui supermarket, vor reduce preţurile la alimente pentru că tu scazi TVA? NICIODATĂ!!! Ia să vedem noi, rumânii de rând, dacă nu cumva taxele alea noi pe care ni le promiţi nu ne vor afecta buzunarele mai mult decât ne-a afectat criza din epoca de aur. Până una-alta, n-avem apă caldă, nici căldură, nici salarii decente ca să putem să ne achităm şi noi datoriile către voi, dar voi, ăştia cu capu' mare, găsiţi tot timpul soluţii să scoateţi populaţia din sărăcie. Bagă, măi nene, case de marcat la taraba din piaţă, bagă case de marcat şi la cârciumi, că dacă omul bea o cincizecă trebuie să ia şi bonu' fiscal de şaptezecişicinci de bani ca să participe la marea ta loterie, care, cinstit să fiu, pute de la distanţă a evaziune fiscală şi a interese murdare. Nu de alta, dar bonul ăla fiscal, hârtiuţa aia mică, cerneala de imprimare, costă de multe ori mai mult decât ce cumpără omul. Aşa că, dom' ministru, vezi pe unde îţi bagi TVA-ul.

 


Articole înrudite