Când se vorbeşte de o societate sănătoasă, nu se are în vedere doar modul în care funcţionează instituţiile democratice, ci şi nivelul de civilizaţie al acesteia, dar şi maniera în care membrii comunităţii interacţionează între ei, precum şi cu diversele structuri ale statului. În România s-a dezvoltat un soi de dependenţă bolnăvicioasă între indivizi, dar şi între instituţiile statului. Cade unul dintre ei, îl trage după el şi pe celălalt. Nevasta nu are curaj să se despartă de bărbat, pentru care nu mai simte de mulţi ani decât dispreţ şi în momentele bune poate milă, pentru că a intrat într-un soi de inerţie, de stare de confort anormală şi nu poate face pasul decisiv pentru a face ceva cu viaţa ei. Reciproca este, evident, valabilă. O societate are datorii la altă firmă, iar pentru că nu le poate plăti, prima firmă intră în insolvenţă. Este cazul Electrocentrale, adusă în această situaţie de Apaterm, ca să dăm şi exemple. Aici vorbim practic de un adevărat fenomen la nivel naţional. Zeci de mii de firme au pus lacătul pe uşă pentru că nu au reuşit să-şi mai recupereze banii de la datornici. Şi Primăria Galaţi are o piatră de moară de gât, dacă e să amintim doar de SC Vâlceana, intrată deja în procedura de faliment după acelaşi scenariu. Până şi furnizarea apei reci a devenit o problemă, la Galaţi cel puţin, în condiţiile în care o banală revizie sau o avarie pe circuit face ca preţ de ore bune locuitorii urbei să aibă parte la robinet de o apă mai neagră ca smoala, plătită evident. Ar exista alternative, cum ar fi instalarea unui filtru la bucătărie, pentru a bea o apă cât de cât curată. Dar nu toţi au cel puţin 1.500 de lei să scoată din buzunar, ca să scape de problemă. Şi atunci...îndură, că la asta suntem buni. Monopolul asupra unui serviciu nu ar fi o problemă, şi în alte ţări europene există, însă, ca de obicei, diferenţa se face la nivel de mentalitate. În afară cei care controlează furnizarea unui serviciu se gândesc permanent la îmbunătăţirea calităţii acestuia, dar şi a relaţiei cu clienţii. La noi totul se rezumă la jecmănirea pe faţă a clientului, în timp ce serviciul este furnizat cum pică. Că doar e monopol, nu? Până şi la lucruri banale am devenit dependenţi de alţii. Ca să-ţi scoţi maşina din parcare trebuie să parlamentezi zilnic cu vecinul de scară sau cu patronul unui butic de la parterul blocului, care nu înţeleg şi pace că e normal să-ţi „plantezi” maşina într-un loc unde, evident, nu blochezi un alt vehicul. Recunosc, nu mi se întâmplă des asta, dar am vecini care se lovesc zilnic de această problemă şi nu e deloc amuzant. Şi de parcă nu era suficient, pseudoguvernanţii noştri găsesc mereu câte o metodă să îi aducă la nivelul celor mulţi şi pe cei care au reuşit să aibă parte de puţină civilizaţie. În perioada următoare proprietarii de locuinţe care şi-au montat centrale termice vor fi nevoiţi să plătească o taxă destul de piperată pentru această „îndrăzneală”. Mi se pare o decizie normală, pentru că era mai bine înainte, când stăteai jumătate de oră să se încălzească apa la robinet, dârdâiai de frig în casă iarna şi mureai de cald primăvara, când uitau să închidă căldura, iar pe factură ţi se treceau pierderile de pe reţea, ca şi o sumedenie de alte cheltuieli aberante.
