08 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dacă nu ştiaţi că aşa e, înseamnă că n-aţi mai trecut de mult pe acolo. Da, la DOMO din Winmarkt poţi admira exponate şi, spre deosebire de alte muzee, poţi pune şi mâna pe ele. Dar de cumpărat... pofta în cui! Eu asta am păţit în urmă cu două zile. M-am dus cu tot familionul la DOMO, să cumpărăm nişte accesorii pentru o consolă Nintendo Wii. Mare bucurie, mare, pe cel mic, că rafturile i-au oferit ce-şi dorea. Chiar pe alese, în privinţa culorilor. Aşa că ne-am dus victorioşi la casă să plătim cele două produse alese, la care am mai adăugat din standul de lângă recepţia unde se plătesc produsele şi două sticluţe de suc. Şi când să le plătim, să vezi şoc şi groază, nu alta! Mândruţa care ar fi trebuit să ne încaseze banii ne spune că nu poate să ne vândă unul dintre produse pentru că nu figurează pe stoc. Nedumerită de această replică bizară, căci eram la ditamai retailerul şi nu la un magazinuţ de cartier, insist spunând că pe raft sunt două produse de acest fel şi ar trebui să mai caute prin minunatul lor stoc. Am insistat şi pentru că lui fecior-miu deja îi căzuse faţa când a început să realizeze că nu va primi ce îşi dorea, deşi numai ce avusese în mână acel lucru. Nu ne-am revenit bine din uimire că deja erau probleme şi cu cel de-al doilea produs pe care doream să-l cumpărăm, căci la raft era un preţ, la casă era alt preţ (cu aproximativ 50% mai mare ) şi nici codul de bare nu corespundea, se pare fiind vorba de o diferenţă de culoare. Dacă în primă fază am fost calmă, fiind dominată doar de un sentiment de uimire că se poate întâmpla aşa ceva la ditamai magazinul de renume, deja după cel de-al doilea produs m-au apucat toţi nervii. Mai ales că mândruţa de la casă ne spune că tot ea e şefa şi că dacă dorim neapărat acel produs (oare de ce ne-am dus să-l cumpărăm, pentru că nu eram siguri şi nici nu prea l-am fi dorit?) ar putea să ne dea o chitanţă de mână până lămuresc ei ce se întâmplă, într-o zi sau două. Măi să fie! Cumpăr de la DOMO ca să primesc o chitanţă de mână, iar garanţia ar putea fi un certificat de picior, nu? Măi, tanti sefă de magazin Domo, voi consideraţi toţi clienţii puţin proşti şi mai ales la dispoziţia voastră, nu? Ba mai mult de atât, şi cel mai grav pentru mine, a fost reacţia copilului meu, care repeta întruna: "N-am mai pomenit aşa ceva. Să fie pe raft şi să nu poţi cumpăra!". N-am mai pomenit eu, darămite el, la cei 5 ani şi jumătate ai lui, situaţia pe care şi mie îmi era greu s-o înţeleg. Şi aş vrea să-mi răspundă un părinte, neapărat şef pe la Domo, cum pot explica băieţelului meu această situaţie stupidă: "Hai, mamă, să-ţi cumpăr ce-ţi doreşti. Uite ce frumos e. Pune mâna pe el. Îţi place?... Nu poţi primi ce tocmai ţii în mână pentru că tanti vânzătoarea are probleme cu stocul".
Să nu uit să vă spun că cel de-al treilea produs, sucul, era pe stoc şi nu avea niciun fel de probleme cu codul de bare şi deci era singura chestie din cele trei pe care o puteam cumpăra. Dragă DOMO, de ce nu te transformi în sucărie?
Lăsând la o parte răutăcismele, am şi eu partea mea de vină pentru că n-am pus mâna pe telefon să sun la Protecţia Consumatorilor, deşi am ameninţat pe acolo că o voi face. N-am sunat pentru că atât timp cât aş fi vorbit la telefon, fiind cu copilul lângă mine, nu aş fi făcut decât să-i răsucesc cuţitul în rană. Cu toate acestea, regret că nu mi-am exercitat drepturile de consumator.
Morala întregii povestiri este una singură: dacă păţiţi aşa ceva, nu faceţi ca mine şi nu plecaţi fără să sunaţi la Protecţia Consumatorilor!


Articole înrudite