Pe măsură ce procurorii anticorupţie şi cei de la DIICOT pătrund în sfera reţelelor de interese, ce au împărţit ţara de ani buni în simple teritorii numai bune de muls, iese la iveală dimensiunea jafului la care a fost supusă sistematic România după Revoluţie încoace. Este incredibil tupeul cu care aceste personaje au ieşit în mass media, pozând în oameni de afaceri de succes, prinţi şi mai ştiu eu ce altă aiureală, când, de fapt, în realitate nu era vorba decât de clasicul şmen şi tradiţionalul trafic de influenţă. Lipsa de reacţie a instituţiilor statului, care de multe ori au fost lipsite de atribuţii, a condus la această situaţie. Cel mai la îndemână exemplu este Ucraina, unde corupţia instituţionalizată a paralizat statul, făcându-l incapabil să reacţioneze eficient la ameninţările interne şi externe, iar rezultatul îl cunoaştem cu toţii.
Se vorbeşte de faptul că în România de astăzi nu poţi face afaceri fără să eludezi legea, ceea ce nu este departe de adevăr, dar de aici şi până la escrocherii de sute de milioane de euro, cu terenuri forestiere şi imobile aparţinând patrimoniului naţional este cale lungă. DNA, DIICOT şi Agenţia Naţională de Integritate reprezintă astăzi o necesitate la fel de mare ca şi aerul pe care îl respirăm, asta dacă mai vrem să avem un spaţiu pe care să îl numim ţară în viitorul apropiat. În psihoza lor, unii ar fi în stare să desfiinţeze de tot justiţia, numai să fie siguri că scheletele pe care le au în dulap nu vor ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu. Pentru prima oară în ultimii 25 de ani alegerile prezidenţiale au o miză mult mai mare decât cea a numirii unui nenea, care să împartă decoraţii şi să se dea în stambă din când în când. Cel care va fi noul ocupant al fotoliului de la Cotroceni poate fi cel care garantează în continuare independenţa justiţiei sau cel care o îngroapă cu zâmbetul pe buze şi odată cu ea, pe noi toţi. Niciodată parcă partidele de dreapta nu au fost mai lipsite de conţinut în mesajul lor şi mai divizate, iar această incapacitate ne apropie de un final, de care toţi ne temem de ceva vreme. Un alt semnal de alarmă este implicarea din ce în ce mai mare a judecătorilor în fapte de corupţie, retrocedările suspecte, ca să dăm doar un singur exemplu, fiind în bună parte girate cu ajutorul unor magistraţi pătaţi mai ceva ca un dalmaţian. Dacă lucrurile vor aluneca pe panta corupţilor, singura care ne mai poate arunca un colac de salvare este Uniunea Europeană, care să ne oblige, aşa cum a facut-o de atâtea ori până acum, să menţinem axul drumului. Va fi însă un test în primul rând pentru noi înşine, de a reuşi să ne rezolvăm problemele fără să fim împinşi de la spate. Dacă nu vom putea face asta, cred că spune multe despre ce şanse mai avem ca naţie. În toată această mlaştină există o singură certitudine: nu putem continua ca şi până acum, cu fariseii la conducerea ţării, care să îşi facă de cap cum şi când doresc, pe socoteala celor nu mai au demult speranţa zilei de mâine.
