Oricât de mult am avansa tehnologic, pe la noi se pare că unele lucruri vor rămâne aşa cum au fost. Şi aici nu mă refer la cine ştie ce lucruri complicate, ci la banalele măsuri de stabilire a unui ambient normal în spitalele noastre. Unele au avut noroc şi sponsori şi au peste tot aer condiţionat. Altele au reuşit mai mult din sponsorizări decât din banii daţi de stat să îşi pună parţial climatizare. Şi aşa se face ca, an de an, perioadă caniculară după perioadă caniculară, lucrurile să meargă la fel. Oamenii bolnavi stau în căldura insuportabilă pe care, în lipsa unei climatizări, cadrele medicale o combat şi ele cum pot. Pun cearşafuri în tavane, dacă e vorba de construcţii stupide din plexiglas ce se supraîncălzeşte, sau perdele albe în geamuri şi au grijă ca în toate saloanele frigiderele să funcţioneze pentru ca, măcar aşa, oamenii să poată bea apă cât de cât rece şi să se mai răcorească. O să spuneţi că şi acasă, mulţi dintre bolnavii care se topesc în saloanele neclimatizate, nu o duc mai bine. Că nu toţi au aer condiţionat şi tot la draperii albe şi cearşafuri ude recurg. Şi nu am cum să nu vă dau dreptate. Problema este că, în momentul în care ajungi să fii internat în spital, în cele mai multe cazuri, starea de sănătate e clar mult mai grav deteriorată şi ar trebui ca măcar odată ce eşti internat şi suferi anumite limitări măcar să nu te topeşti de căldură. Şi mai bizar este faptul că în mare parte climatizarea în anumite secţii ale unor spitale sau chiar în majoritatea a fost făcută mai mult din sponsorizări decât din bani alocaţi de Ministerul Sănătăţii. Şi la câţi bani se strâng de la noi pentru sănătate, şi se strâng, oricât de grea ar fi criza, nu cred că era imposibil ca toate spitalele din ţară, de la mic la mare, să fie climatizate. Măcar răcoare vara şi căldură iarna să li se asigure bolnavilor, dacă alte condiţii lipsesc de cele multe ori. Acum, cei care sufereau la căldură prin Galaţi erau măcar mulţumiţi că au medicamente şi unii stau în secţii recent reabilitate. Dar situaţia nu e similară peste tot. Sunt destule locuri şi în Galaţi şi în ţară unde nu numai că e arşiţă în saloane, dar nici medicamente nu sunt, nici curăţenia nu e făcută cum trebuie, iar despre actul medical mai bine uneori nu mai vorbim.