Probabil cu toţii dăm o raită prin zona mărţişoarelor, tot mai ingenioase de la an la an. Ne înveselesc, căci vin cu promisiunea trezirii la viaţă. E drept... partea asta cu trezirea la viaţă, a conştiinţei sinelui, a dorinţei de schimbare, înnoire, îmbunătăţire, mai depinde şi de la persoană la persoană, de la neam la neam. Acum depinde unde privim. Căci dacă ne uităm prin piaţă, constatăm că la tarabă, simplul ou, alimentul cel mai complet, de bază, alimentul omului din toate categoriile sociale, profesionale şi de venituri, a reuşit să se scumpească. Dacă înjurăm bietul ou, întrebarea e ce am rezolvat cu asta?! Evident, nimic! Oricum ne-am agita, oul s-a scumpit. Iar când simplul ou se scumpeşte, acest fapt este o consecinţă a celorlalte scumpiri care s-au produs înaintea exploziei preţului inocentului ou. Nu are vreo vină pasărea, nici micul agricultor, şi nici chiar fabrica în sine. Înainte de a se fi scumpit oul cu pricina, au crescut taxele la carburant, electricitate, gigacaloria, şi toate celelalte. Deci nu am a înjura oul. Îmi amintesc, de prin adolescenţă, atunci când citeam una dintre cărţile lui Balzac, într-unul dintre pasaje călătorul dintr-o trăsură puternic zdruncinată de gropi era sfătuit să nu înjure drumul defect, ci mai curând autorităţile care îl administrează. Deci, carevasăzică, de aia nu voi înjura acum oul, găina, fermierul sau pe cel care a investit în fabrica ce creşte păsări şi ne aduce... ouă!
Da’ pe cine ai să înjuri?! Îţi anticipez nedumerirea ta, a celui ce îmi faci onoarea de a parcurge aceste rânduri. Evident, nu îl voi înjura nici pe Băsescu, ţinta predilectă a tuturor înjurăturilor din această perioadă. E adevărat că omul păstoreşte un sistem controlat de partidul care îi ascultă conştiincios toate directivele, precum tătucului de odinioară. Acum vedem efectele maladiei colective, iar înjurăturile noastre au o ţintă conturată exact: Băsescu. Însă, adevărata rădăcină vine din toleranţa pe care am arătat-o noi, românii, întregii clase politice, atât de pătrunsă de tare, dar şi prin neimplicare. Astfel a fost posibil ca, numai cu câteva zile înaintea mărţişorului, preşedintele nostru să îşi dăruiască sieşi un mărţişor care l-a umplut de veselie, iar opoziţia s-a trezit din nou surprinsă cu... lenjeria în vine. Căci după declaraţia stupefiantă a lui Ponta în care mulţumea frumos şi promitea sprijin guvernului Ungureanu, şi pe deasupra era perfect pentru alegeri parlamentare în noiembrie; a picat acum şi acceptarea trandafirului otrăvit de către tataia Meleşcanu. După ce a fost reevaluat, reconsiderat, aşa... un fel de remaiere a dresurilor rupte din comunism, tataia Mele care părea întruchiparea răului în lumea politică ce vrea să aducă securismul în lumea politică, pare numai bun să conducă... SIE. Deci Băse şi-a făcut sieşi un cadou de mărţişor, pe Mele reşapat, revizuit, şi numai bun de tras pumni în faţa opoziţiei care dovedeşte că nu poate da lecţii de maturitate, onorabilitate, şi alte alea... pe care le reproşează puterii veroase.
Ai noştri, aici, se certau precum chiorii, care dintre instituţii ar trebui să spargă gheţurile de pe Dunăre, ca să nu ne trezim luaţi cu toţii de ape. Aşa că, până la urmă, Dumnezeu cu mila Lui şi cu mărţişorul bunei voinţe şi a bunei paze pentru poporul cuprins între gardurile Grădinii Maicii Domnului! Căci se pare că doar graţie divinităţii mai avem şanse să rezistăm şi dincolo de acest mărţişor, şi celor ce vor mai fi să urmeze!
