După ce noi, oamenii mari, am sărbătorit cu o săptămână în urmă, pe la alegerile europarlamentarilor, care profitând de micii şi berea pesediştilor, care de eşarfele violete ale lui Dan Diaconescu (care s-a întors cam dezamăgit la Vatican, cu toate că şi-a făcut campanie maimuţărindu-l pe Papa de la Roma, inspirat parcă din paradele lui Mazăre, dar cam degeaba), iată că duminica asta a venit şi rândul copiilor să se bucure de ziua lor. Ziua Internaţională a Copilului, iată într-adevăr un prilej pentru a încerca să aducem puţină bucurie pe feţele micuţilor noştri. Nu că ar fi trişti de felul lor, exceptând poate dimineţile friguroase când vezi pe stradă câte o mămică ducând de mână sau ducând în braţe un micuţ sau o micuţă către ”grădi”, micuţi pe care de multe ori îi auzi punând întrebarea: ”da' de mâine nu mai ieşim aşa de dimineaţă, nu-i aşa mami?”. Duminică, însă, i-am văzut mai pe toţi copiii radiind de fericire, zburdând fără griji prin parcuri sau pe la cofetării şi magazine de jucării. Am văzut întâmplător şi un grup de vreo zece copilaşi ieşiţi probabil în excursie, cine ştie, veniţi poate de prin alte părţi, pe care însoţitorii lor îi aşezaseră cu fundul pe bordura de la McDonald's în aşteptarea unor locuri libere. Erau deja obosiţi, puţin plictisiţi, dar ce m-a mirat mai mult a fost că la mesele ocupate erau mai mult adolescenţi şi oameni în toată firea, dar nimeni nu s-a sinchisit de micuţii care stăteau pe bordură, fiecare văzându-şi liniştit de paiul din cutia cu cola sau de cartofii prăjiţi. Cred că mulţi dintre copilaşii ăia au adormit mâncând. Dar asta e, chiar şi de ziua lor, copiii învaţă că trebuie să stea la rând.
Au mai fost şi copii care de ziua lor s-au bătut. Nu pe stradă, ci în mod organizat, pentru că la Galaţi a avut loc Campionatul European de Karate. Emoţii, bucurii sau dezamăgiri, oricum un eveniment pe care nu îl vor uita prea curând cei care de ziua lor au luptat pentru o medalie, pentru un ţel în viaţă. Bravo lor, dar asta e o altă poveste. Acum, părinţi sau bunici, a trebuit, vrând-nevrând, să se caute prin fundul buzunarelor pentru a aduce un zâmbet de fericire pe feţele micuţilor lor. Chiar mă uitam pe la preţurile din magazinele de jucării sau cele cu îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii şi am realizat că efortul celor care au vrut să facă niscaiva cadouri n-au fost deloc uşoare. Am văzut o maşină cu acumulatori care costa în jur de 800 de lei, ceea ce înseamnă ceva mai mult decât câştigă chiar vânzătoarea de la magazinul acela. Ca să nu mai vorbesc de hăinuţe sau de încălţăminte... O pereche de bascheţi pentru un pici de doi ani costă de la 70 de lei în sus iar o cămăşuţă ceva mai mare ca batista mea, vreo 27-30 de lei. Oare de ce or fi aşa scumpe, se fac mai greu?
