Un recent studiu de piaţă al unei corporaţii transnaţionale a ajuns la un rezultat cel puţin aiuritor pentru românul de rând. Cică, dacă e să luăm de bune (şi tindem să le luăm) statisticile reieşite, noi cumpărăm cel mai scump săpun din partea asta a Europei. Şi nu doar săpun, ci şi pasta de dinţi, detergenţii, până şi sucurile care ne îndoapă cu E-urile cele de toate zilele. Adică, românaşii dau pe un săpun (din ăla normal, nu cine ştie ce marcă de lux, adusă pe sub mână din vreun laborator al unei case cosmetice renumite) dublu faţă de cât dau ungurii ori polonezii, şi cu vreo 25% la mult decât aceiaşi vecini de UE pentru o banală pastă de dinţi. Cât despre sucuri, aici stăm chiar mai „bine” - noi plătim cu 66% mai mult decât ăia dimprejurul nostru.
Să fie bine, să fie rău? Unii - categoria celor care ne tot pisează la cap că gata, am depăşit criza şi o să creştem economic mai dihai decât China - zic că ăsta e un semn clar de prosperitate. Că nivelul de civilizaţie al unui popor se măsoară şi după săpun, nu numai după numărul celularelor şi al tablet-pc-urilor pe cap de locuitor. O fi, dar parcă nu e.
Mai degrabă par să aibă dreptate ceilalţi (mai mulţi, dar nu la fel de oficiali ca ăilalţi), care zic că de fapt românii sunt mai fraieri şi au ajuns să dea pe un săpun cât dau polonezii pe două din cauză că ai noştri conducători, în imensa lor înţelepciune, au avut grijă să elimine „factorii poluatori” de pe tot cuprinsul ţării şi au distrus orice ţinea de industria chimică/cosmetică. Vorba aia, doar nu aduce nimeni săpun din Turcia, Arabia Saudită, Pakistan, China ori Bangladesh dacă producătorul ăla mic şi galben nu dă şi el o şpagă binemeritată. Cu detergenţii e oarecum la fel, dar aici nu m-aş pronunţa categoric în favoarea vreunei cauze pentru care aceste produse ajung aşa scumpe în casele românilor. Iar în ce priveşte pasta de dinţi, nu-i aşa că e mai ieftin să faci reclame la tot soiul de produse-minune, care mai-mai că îţi pun şi dinţii la loc în gură, decât să aloci nişte bani pentru tratarea bolilor dentare? Başca, nu prea am auzit ca privitul în gura altuia să fie sport naţional, pe când holbatul la tembelizor, da.
Dar, în fond, de ce ar trebui să ne facem atâtea probleme? Las' că or veni şi la noi zile mai bune, când la robinete o să curgă lapte, miere şi euroi lichizi, nu mâl şi foloştoace, ca acuma! Las' că ne ridicăm noi PIB-ul mai sus ca Everestul, de o să ajungem primii nu din lume, ci din întreaga galaxie!
Până atunci, însă, ne mulţumim cu locul 68 în lume, din punct de vedere al bogăţiei ţării (!). E drept, bogăţia asta de care tot auzim nu ne împiedică să fim mai săraci decât locuitorii din Botswana, Gabon ori Trinidad Tobago (cum, n-aţi auzit de Trinidad Tobago? E pe o insuliţă, undeva prin Marea Caraibelor). Aşadar, nu-i bine că o ducem rău?
Să fie bine, să fie rău? Unii - categoria celor care ne tot pisează la cap că gata, am depăşit criza şi o să creştem economic mai dihai decât China - zic că ăsta e un semn clar de prosperitate. Că nivelul de civilizaţie al unui popor se măsoară şi după săpun, nu numai după numărul celularelor şi al tablet-pc-urilor pe cap de locuitor. O fi, dar parcă nu e.
Mai degrabă par să aibă dreptate ceilalţi (mai mulţi, dar nu la fel de oficiali ca ăilalţi), care zic că de fapt românii sunt mai fraieri şi au ajuns să dea pe un săpun cât dau polonezii pe două din cauză că ai noştri conducători, în imensa lor înţelepciune, au avut grijă să elimine „factorii poluatori” de pe tot cuprinsul ţării şi au distrus orice ţinea de industria chimică/cosmetică. Vorba aia, doar nu aduce nimeni săpun din Turcia, Arabia Saudită, Pakistan, China ori Bangladesh dacă producătorul ăla mic şi galben nu dă şi el o şpagă binemeritată. Cu detergenţii e oarecum la fel, dar aici nu m-aş pronunţa categoric în favoarea vreunei cauze pentru care aceste produse ajung aşa scumpe în casele românilor. Iar în ce priveşte pasta de dinţi, nu-i aşa că e mai ieftin să faci reclame la tot soiul de produse-minune, care mai-mai că îţi pun şi dinţii la loc în gură, decât să aloci nişte bani pentru tratarea bolilor dentare? Başca, nu prea am auzit ca privitul în gura altuia să fie sport naţional, pe când holbatul la tembelizor, da.
Dar, în fond, de ce ar trebui să ne facem atâtea probleme? Las' că or veni şi la noi zile mai bune, când la robinete o să curgă lapte, miere şi euroi lichizi, nu mâl şi foloştoace, ca acuma! Las' că ne ridicăm noi PIB-ul mai sus ca Everestul, de o să ajungem primii nu din lume, ci din întreaga galaxie!
Până atunci, însă, ne mulţumim cu locul 68 în lume, din punct de vedere al bogăţiei ţării (!). E drept, bogăţia asta de care tot auzim nu ne împiedică să fim mai săraci decât locuitorii din Botswana, Gabon ori Trinidad Tobago (cum, n-aţi auzit de Trinidad Tobago? E pe o insuliţă, undeva prin Marea Caraibelor). Aşadar, nu-i bine că o ducem rău?
